15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialVicecancelarul Germaniei: Numeroşi islamişti periculoşi aparţin moscheilor finanţate de Arabia Saudită

Vicecancelarul Germaniei: Numeroşi islamişti periculoşi aparţin moscheilor finanţate de Arabia Saudită

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a susţinut că Arabia Saudită ar trebui să renunţe la finanţarea moscheilor fundamentaliste din străinătate, acuzate de alimentarea extremismului islamic, informează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

Potrivit liderului Partidului Social-Democrat german (SPD), în Germania, numeroşi islamişti consideraţi periculoşi, s-au format în moscheile wahhabiste, finanţate “în întreaga lume de Arabia Saudită”.

Totodată, liderul grupului parlamentar social-democrat, Thomas Oppermann, a  declarat că wahhabismul a furnizat o “ideologie completă Statului Islamic și contribuie la radicalizarea musulmanilor moderați din alte țări”.

Citeşte şi: Autoritățile franceze au închis trei MOSCHEI pe timpul stării de urgență

“Este un lucru de care nu avem nevoie și pe care noi nu îl vrem în Germania”, a subliniat parlamentarul german.

Declarațiile liderilor SPD vin în contextul apariţiei, în presă, a unui document intern al Serviciului de informații german (BND) în care se preciează că politica externă a familiei regale saudite este ‘impulsivă’ și constituie o sursă de instabilitate în regiunea Orientului Mijlociu. Cu toate acestea, guvernul de la Berlin a respins criticile Serviciului de informaţii și a subliniat rolul diplomatic important al guvernului saudit în soluționarea pașnică a conflictelor din Orientul Mijlociu.

Citeşte şi: Arabia Saudită vrea să construiască 200 de moschei pentru refugiații din Germania

Wahhabismul este o mișcare politico-religioasă creată în secolul XVIII de șeicul Mohammad bin Abdul Wahhab, cofondator al statului saudit.

Organizații islamiste extremiste, precum Statul Islamic (SI), se inspiră din concepția wahhabistă.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă