13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialVictimele dictaturii din Tunisia depun mărturii publice

Victimele dictaturii din Tunisia depun mărturii publice

Victime ale dictaturii din Tunisia și rude ale acestora au început joi o serie de mărturii publice, în cadrul unor audieri televizate organizate de Instanța Dreptate și Demnitate (IVD), relatează AFP, preluată de Agerpres.

Audierile au început joi seara, în prezența mai multor lideri politici și sindicali, într-o sală arhiplină a Clubului Elyssa de la periferia Tunisului, un loc unde altădată aveau loc recepții mondene.

Prima mărturie s-a referit la represiunea sângeroasă a manifestațiilor de la sfârșitul lui 2010 și începutul lui 2011, în timpul cărora și-au pierdut viața 338 de oameni. “Ne-au ucis copiii; nu ne-am primit drepturile”, a exclamat Ourida Kadoussi, mama unui tânăr doborât de gloanțele forțelor de ordine pe 8 ianuarie 2011, la Regueb, unul din locurile unde a început revolta. “Vrem să trăim liberi, cu fruntea sus”, a adăugat ea.

IVD a fost creată în 2013, în timpul tranziției democratice care a urmat revoluției din 2011 împotriva regimului președintelui Zine El Abidine Ben Ali, prima din seria care avea să fie numită “primăvara arabă”. În principiu, instanța are acces neîngrădit la arhivele publice și poate fi sesizată cu privire la infracțiuni cum ar fi omuciderile, tortura, violurile, execuțiile fără proces și încălcările libertății de exprimare.

Aproape un sfert din cele 62.000 de dosare au fost deschise de femei, deși inițial multe tunisiene se temeau să depună mărturie despre violențele sexuale. Peste 11.000 de victime au fost deja audiate de IVD cu ușile închise.

Relatările publice ale victimelor vor continua și vineri, apoi pe 17 decembrie și 14 ianuarie, date simbolice, care marchează autoincendierea vânzătorului ambulant Mohamed Bouazizi (evenimentul care a declanșat revoluția), respectiv fuga președintelui Ben Ali în Arabia Saudită. Martorii se vor referi la întreaga perioadă de după 1955, începând cu regimul primului președinte, Habib Bourguiba (1957-1987), cel care a câștigat independența Tunisiei, și continuând cu succesorul său alungat de la putere, Ben Ali.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă