15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVictoria Nuland: SUA pregătesc măsuri suplimentare împotriva RUSIEI

Victoria Nuland: SUA pregătesc măsuri suplimentare împotriva RUSIEI

Statele Unite sunt pregătite să exercite "presiuni suplimentare" asupra Rusiei în cazul escaladării conflictului din Ucraina, avertizează Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

Pentru Rusia, "costurile plătite vor creşte", a declarat Nuland, într-un interviu pentru presa din Ucraina.

"După cum ştiţi, sancţiunile aplicate de comunitatea internaţională – de către Statele Unite şi Uniunea Europeană – au rolul de a modifica politicile Rusiei, de a o încuraja să îşi îndeplinească obligaţiile. Am spus clar că vor rămâne valabile până la aplicarea deplină a Acordului Minsk, până la încetarea violenţelor, până la revenirea ostaticilor, până la restabilirea frontierelor. Dar, în acelaşi timp, am spus foarte clar că, dacă violenţele se vor intensifica, suntem pregătiţi să exercităm presiuni suplimentare asupra Rusiei", a declarat Nuland, informează Mediafax.

"Noi sperăm că presiunile – suplimentarea capabilităţilor – vor face ca Rusia şi liderii din Doneţk şi Lugansk să aplice obligaţiile asumate. În caz contrar, costurile plătite vor creşte", atât din punct de vedere economic, cât şi militar, a atras atenţia Nuland, care tocmai a efectuat o vizită în Ucraina.

"Statele Unite au contribuit cu 150 de milioane de dolari (138 milioane de euro) la programe de asistenţă destinate misiunilor de antrenament" în Ucraina, a subliniat Nuland, potrivit Kyiv Post.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă