14.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. ATENTAT cu mașină-capcană în Cairo: Cel puțin șase polițiști au fost...

VIDEO. ATENTAT cu mașină-capcană în Cairo: Cel puțin șase polițiști au fost RĂNIȚI. Atacul, revendicat de o grupare afiliată SI

UPDATE: O grupare teroristă din Egipt afiliată organizaţiei radicale Stat Islamic a revendicat atentatul cu bombă de la Cairo, relatează Mediafax

Potrivit unui mesaj postat pe contul de Twitter de către susţinători ai grupării, organizaţia radicală Provincia Sinai, afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic, ar fi responsabilă de comiterea atacului de joi dimineaţă asupra unei clădiri în care se afla sediul agenţiei naţionale de securitate şi asupra unui tribunal, dintr-o suburbie a capitalei Cairo, atac soldat cu rănirea a 29 de persoane, printre care şi şase poliţişti.

Atentatul cu bombă ar fi fost o răzbunare pentru executarea de către autorităţile egiptene a şase membri ai grupării Provincia Sinai acuzaţi de comiterea unui atac în nordul capitalei Egiptului, Cairo, în 2014.

“Să le spunem renegaţilor poliţiei şi armatei, susţinătorii evreilor, că suntem oameni care nu uită să se răzbune”, se precizează în mesajul postat.

În luna mai, autorităţile egiptene au executat şase membri ai grupării Provincia Sinai pentru atacul comis asupra militarilor în apropiere de Cairo în 2014. Ei au fost găsiţi vinovaţi de moartea a doi militari în oraşul Arab Sharkas, situat la nord de Cairo. Organizaţia Provincia Sinai a ucis sute de membri ai armatei şi ai poliţiei egipetene după ce preşedintele Mohamed Mursi a fost înlăturat de la conducerea ţării în 2013. Organizaţia radicală Provincia Sinai, care a jurat loialitate faţă de gruparea teroristă Stat Islamic, este responsabilă de producerea celor mai multe atacuri din ţară.

În comentariile de pe Twitter, a fost indicat locul exploziei care a avariat faţada clădirii în care se afla sediul agenţiei naţionale de securitate.

——

Cel puțin șase polițiști au fost răniți, în noaptea de miercuri spre joi, la Cairo, în urma exploziei unei mașini capcană ce viza secția lor de poliție, informează Agerpres.

“Un necunoscut și-a oprit brusc mașina în fața clădirii, a ieșit și a sărit pe o motocicletă să fugă, apoi mașina a explodat”, a explicat Ministerul de Interne într-un comunicat.

Atacul a avut loc într-un cartier din nordul capitalei împotriva unui comisariat al securității statului, un serviciu de poliție. Un jurnalist de la AFP a auzit o explozie foarte puternică.

“Explozia a distrus parțial clădirea”, a declarat un înalt responsabil al serviciilor de securitate, sub acoperirea anonimatului.

Atacul nu a fost revendicat, dar Provincia Sinai, filiala egipteană a SI, revendică în mod regulat atentate și atacuri vizând polițiști și soldați după ce armata l-a destituit și arestat la 3 iulie 2013 pe președintele islamist ales Mohamed Morsi și îi reprimă în sânge pe susținătorii acestuia, amintește France Presse.

 

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă