10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Indonezia: Un avion militar s-a PRĂBUȘIT peste un cartier. Bilanțul victimelor

VIDEO. Indonezia: Un avion militar s-a PRĂBUȘIT peste un cartier. Bilanțul victimelor

Cel puțin 20 de persoane au murit, după ce un avion indonezian militar de tip Hercules C-130 s-a prăbuşit marţi într-un cartier locuit din Medan, al treilea cel mai populat oraş din ţară, relatează Mediafax

Un bilanţ anterior anunţa cel puţin cinci morţi

Televiziunea indoneziană transmitea imagini cu avionul prăbuşit, în flăcări, vehicule avariate şi clădiri parţial distruse.

O purtătoare de cuvânt al Spitalului Adam Malik, Sairi M. Saragih, a declarat că instituţia a primit cel puţin 20 de cadavre. Ea a precizat că doi locuitori din cartier au fost răniţi şi se aflau în stare critică.

Avionul s-a prăbuşit cu puţin înainte de prânz, la doar câteva minute după ce a decolat de la baza aeriană Soewondo.

Comandantul Forţelor aeriene, mareşalul Agus Priatna, a declarat pentru postul MetroTV că pilotul a transmis turnului de control că era necesar ca avionul să revină la bază din cauza unei probleme la un motor.

“Avionul s-a prăbuşit în timp ce vira la dreapta să se întoarcă pe aeroport”, a declarat Supriatna.

La bordul avionului se aflau 17 militari, a precizat el.

Este a prima oară în ultimii zece ani când un avion de prăbuşeşte în cartierul din Medan. În septembrie 2005, un avion de tip Boeing 737 aparţinând companiei Mandala Airlines s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de pe Aeroportul Medan’s Polonia, într-o zonă rezidenţială aglomerată, omorând 143 de persoane, dintre care 30 de la sol.

Medan are aproximativ 3,4 milioane de locuitori şi este al treilea cel mai populat oraş din Indonezia după capitala Jakarta şi Surabaya.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă