Un fost deţinut musulman, care acum colaborează cu justiţia, susţine că în închisorile italiene există imami infiltraţi, care-i conving pe deţinuţi să se alăture războiului sfânt. Bărbatul le-a spus povestea lui jurnaliştilor de la cotidianul italian Il Corriere Della Sera, cărora le-a cerut să-i păstreze anonimatul.
Pentru întâlnirea cu ziariştii, fostul deţinut musulamn, pe care-l vom numi simbolic Mohamed, a ales un loc departe de privirile indiscrete şi mai ales departe de locul său de muncă şi de domiciliu. E marocan, musulman, cunoaşte bine Italia pentru că a lucrat mult timp în această ţară. În 2015, el a fost arestat în timp ce se afla în vacanţă, pentru infracţiuni financiare, fără legătură cu terorismul. A fost încarcerat într-o închisoare din nordul Italiei.
Este unul dintre puţinii martori musulmani, dacă nu chiar unicul, al prozelitismului islamic din închisori. „Şi nu e vorba de ceea ce se obţine discutând cu o persoană, ţine el să precizeze, ci despre ceea ce se obţine prin violenţă, prin arme şi crimă.” De aceea, Mohamed a cerut să-i fie păstrat cu stricteţe anonimatul. „Aceştia sunt oameni care nu glumesc, spune el. Monitorizează în permanenţă intrnatul, ştiu să identifice cu uşurinţă o persoană şi mi-ar ucide întreaga familie”.
Mohamed a fost arestat în perioada sângeroaselor atentate din Franţa: cel de la revista Charlie Hebdom, ce de la centrul ebraic din Nissa şi masacrul de la Bataclan, cel mai grav atentat din istoria franceză. În închisoare se aplauda la masacre. „Comentariul cel mai des folosit era că au făcut bine, că occidentalii şi-au căutat-o”, povesteşte Mohamed.
Apoi, la ora de rugăciune, toţi sunt invitaţi să celebreze războiul sfânt, jihadul. De această dată nu vorbesc doar deţinuţii, ci imamul care ţine predica de vineri.
„Dacă religia islamică este atacată, dacă ilsamiştii sunt atinşi, atunci au dreptul să se apere cu arma, spunea imamul. Apoi jihadul era consfinţit nu doar ca mijloc de apărare, ci şi pentru afirmarea valorilor musulmane.”
Pentru imamul respectiv, susţine Mohamed, „afirmarea valorilor musulmane” însemna ca războinicii să pună mâna pe arme şi să-i convertească prin forţă pe necredincioşi. Iar fiecare predică se încheia cu invitaţia implicită de a se înrola ca jihadişti.
„El nu recruta jihadişti dar spunea că dacă cineva face asta are tot dreptul, este în perfect acord cu principiile musulmane”, îşi aminteşte Mohamed.
Potrivit unei asociaţii care monitorizează de ani de zile „drepturile şi garanţiile din sistemul penal italian”, în Italia sunt peste 17.000 de deţinuţi străini. Mai puţin de 5.000 sunt musulmani, iar dintre aceştia aproape 3.000 provin din Maroc. Doar 52 de închisori au spaţii amenajate, care pot fi denifite drept „moschee”, în care oficiază doar 9 imami „autorizaţi”.
Asta înseamnă că, adesea, cel care încheie rugăciunea este un deţinut şi nu este prea clar cum a fost selectat. O situaţie confirmată şi de Mohamed: „Imamul era o persoană care ştia să scrie şi să citească în arabă, avea o cultură redusă şi care, cel mai probabil, fusese radicalizat înainte de a intra în închisoare. Dar chiar şi cei care aveau şcoala coranului, proveneau de multe ori dintr-o aripă cu o interpretare mai radicală a religiei şi aproape toţi sunt finanţaţi de Qatar sau Arabia Saudită.”
În timpul detenţiei, Mohamed a făcut parte dintr-un grup de musulmani care dezaprobau acel gen de predici. Dar pentru că erau în minoritate îşi păstrau dezamăgirile doar pentru ei întrucât era foarte periculos să vorbeşti.
“Predica se ţine în arabă, aşa că este imposibil ca vreun gardian să cunoască limba şi să înţeleagă ce spune predicatorul. Iar aceşti imami găsesc un teren foarte fertil pentru că ştiu să canalizeze frustrarea deţinuţilor, mai ales a celor din afara Uniunii Europene. Închisoare devine un incubator în care se stabilesc primele contacte, iar la ieşirea din penitenciar se completează traseul spre jihadism. De exemplu, cel care ţinea predica vorbea despre modul diferit în care sunt trataţi musulmanii, că li se acordă foarte rar pedepse cu suspendare, că judecătorii sunt mult mai severi cu ei.” Şi, uneori, chiar în timpul rugăciunii, erau înjuraţi şi jigniţi judecătorii italieni. “Printre deţinuţi erau doi sau trei care aveau pedepse foarte lungi de executat, îşi aminteşte Mohamed. Aceştia repetau mereu că ar fi fost mai bine să se arunce în aer şi să ajute astfel războiul sfânt decât să stea după gratii. Şi explicau că familia fiecărui martir primeşte bani şi asistenţă de la Statul Islamic.”
În timpul rugăciunilor, nu se dau doar indicaţii despre jihad, ci şi despre modul în care trebuie tratate femeile.
“Se spunea că femeia este dată în custodia bărbatului, indiferent dacă e vorba despre soţ sau frate, aşa că bărbatul are dreptul de a o lovi dacă nu se supune.”, povesteşte Mohamed.
Tânărul asista la aceste predici şi privea reacţiile celor din jur, cei mai mulţi aprobând tot ce auzeau. Atunci Mohamed a decis să ia legătura cu conducerea închisorii. A semnalat toate aceste episoade, iar la câteva săptămâni au început controalele şi se notau numele tuturor celor care asistau la rugăciune. Acum, la predică asistă un mediator religios care ştie limba arabă, iar numărul fidelilor scade continuu. Imamul care predicase până atunci, a încetat să mai vină la moscheea din închisoare.
