30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO Poroşenko: Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi Bucureştiul....

VIDEO Poroşenko: Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi Bucureştiul. Reacția lui Băsescu

Într-un interviu acordat BBC, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a avertizat că Federaţia Rusă ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi "Varşovia, Riga, Tallinn, Bucureşti sau alte oraşe", în cazul în care comunitatea internaţională nu se solidarizează cu Ucraina, informează Mediafax. El a făcut aceste declaraţii în cadrul emisiunii HARDtalk's a jurnalistului Stephen Sackur.

"Rusia are 1.200.000 de militari, are una dintre cele mai moderne armate şi arme din lume. Iar în această logică, la fel cum Rusia poate lua Kievul, Rusia poate lua Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau orice alt oraş dacă nu vom fi uniţi, dacă lumea întreagă nu va demonstra solidaritate cu Ucraina, dacă vom permite ca situaţia actuală să fie tratată în acest fel", a declarat Poroşenko, în cadrul emisiunii HARDtalk's a jurnalistului Stephen Sackur.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că îl înţelege pe omologul ucrainean, Petro Poroşenko, care a spus că Rusia ar putea să ocupe nu doar Kievul, ci şi Bucureştiul, dar îl contrazice fără drept de apel, în condiţiile în care NATO îşi consolidează flancul estic.

video: youtube.com

Totodată, întrebat dacă este adevărat că "unele ţări membre NATO au promis Ucrainei armament de mare precizie", Poroşenko a confirmat dar a refuzat să le numească. "Este o informaţie confidenţială", a afirmat el.

"Aş spune că este prima dată când Ucrainei i s-au oferit arme moderne pentru a-şi proteja teritoriul şi ar trebui să înţelegeţi că nu este vorba despre câştigarea acestui război, ci mai degrabă despre dezvoltarea unui sistem de securitate european", a explicat el.
Ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice au promis vineri, în urma summitului de la Newport, să menţină "o prezenţă continuă" în Europa de Est, o regiune în care atitudinea Rusiei provoacă îngrijorare, şi anume prin crearea unei forţe de reacţie rapidă capabile să se mobilizeze în câteva zile.

Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până...
Ultima oră
Pe aceeași temă