Miniştrii Agriculturii din Uniunea Europeană (UE) se reunesc, la finalul lunii mai, într-o şedinţă informală, la Amsterdam, pentru a discuta despre viitorul politicii agricole comune (PAC), informează Agerpres.
Reuniunea are ca temă “Alimentaţia viitorului – viitorul alimentaţiei” şi se axează pe provocările cu care se vor confrunta agricultura şi politica agricolă comună după 2020.
Agricultura europeană se confruntă cu provocări majore, în contextul în care populaţia lumii va ajunge la 9 miliarde de locuitori în următorii 30 de ani şi în condiţiile în care această populaţie va avea nevoie de mâncare suficientă şi, în acelaşi timp, sănătoasă. La rândul lor, consumatorii sunt din ce în ce mai critici cu privire la calitatea produselor, scrie site-ul preşedinţiei olandeze a UE, francais.eu2016.nl.
Pentru a face faţă acestor provocări şi pentru a menţine în acelaşi timp competitivitatea pe piaţa mondială, sectorul agricol va trebui să adopte moduri de producţie inovatoare şi durabile, se mai menţionează pe site-ul Consiliului European, consilium.europa.eu.
Astfel, în cadrul reuniunii informale, miniştrii Agriculturii ai UE sunt aşteptaţi, la 30 mai 2016, să viziteze expoziţia “The STEC food” (alimente contaminate cu E.coli; STEC – “higa toxin-producing E. coli”) din oraşul olandez Eindhoven, urmând ca, la 31 mai, la Muzeul Marinei din Amsterdam, să aibă loc discuţiile pe tema viitorului PAC.
Una dintre întrebările cu privire la viitorul PAC la care îşi propun să găsească un răspuns miniştrii Agriculturii este dacă politica agricolă comună ar trebui extinsă şi la o politică comună privind alimentaţia. Dacă răspunsul la această întrebare va fi afirmativ, atunci UE va trebui să identifice condiţiile care ar trebui aplicate statelor membre, astfel încât să nu se încalce principiul subsidiarităţii, menţionează site-ul Consiliului European, consilium.europa.eu.
O altă întrebare cu privire la viitorul PAC, pusă în discuţie la întâlnirea informală, este dacă o parte substanţială din actualele fonduri alocate politicii agricole comune ar trebui direcţionate către ICT (Information & Communication Technologies) cercetare şi inovare. Nu în ultimul rând, miniştrii vor încerca să vadă dacă sustenabilitatea PAC ar putea creşte printr-o mai mare focusare pe componenta sa ecologică, care a fost introdusă deja în 2013.
Miniştrii Agriculturii ai statelor membre se vor întruni în cadrul şedinţei formale a Consiliul Agricultură şi Pescuit al UE, la 27-28 iunie 2016. Anterioara reuniune formală a Consiliului a avut loc la 11 aprilie 2016 şi a abordat tema crizei cărnii de porc, lactatelor şi legumelor, cu care se confruntă UE din vara anului 2015.
Politica agricolă comună, una dintre cele mai vechi politici ale UE, lansată în 1962, este una dintre politicile de integrare ale Uniunii, care presupune că acest domeniu nu mai este gestionat exclusiv de către fiecare stat în parte, ci şi de către UE.
Astfel, PAC s-a dezvoltat pe baza principiilor pieţei unice (circulaţia fără restricţii a produselor agricole în interiorul UE), preferinţei comunitare (favorizarea consumului produselor originare din UE) şi solidarităţii financiare (măsurile comune sunt finanţate dintr-un buget comun).
Agricultura şi dezvoltarea durabilă este unul dintre cele mai bine finanţate domenii de la nivelul UE, bugetul alocat acestei politici în perioada 2014-2020 fiind de 362,8 miliarde de euro. Deşi una dintre cele mai bine finanţate politici, ponderea cheltuielilor agricole în bugetul UE a scăzut mult, de la nivelul record de aproape 70% din bugetul Uniuni în anii ’70, la 38% în prezent. Această evoluţie reflectă atât extinderea celorlalte responsabilităţi ale UE, cât şi faptul că reformele întreprinse au făcut posibilă realizarea de economii. Din 2004 şi până azi, UE a primit în rândurile sale 13 noi state, fără ca aderarea acestora să implice şi o creştere a fondurilor alocate agriculturii, potrivit europa.eu.
În noiembrie 2013, PAC a suferit un amplu proces de reformă, constând în principal în ajustarea treptată, până în 2020, a plăţilor directe acordate fermierilor, în distribuirea echilibrată a fondurilor în funcţie de regiune şi nu de stat, în introducerea eco-condiţionalităţii, care presupune ca, pe lângă plata de bază, fiecare exploataţie să primească o plată la hectar pentru respectarea anumitor practici agricole benefice pentru climă şi mediu.
