17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialViktor Orban: Ungaria este singura țară care protejează spaţiul Schengen

Viktor Orban: Ungaria este singura țară care protejează spaţiul Schengen

Premierul Ungariei Viktor Orban a declarat, vineri, că privarea cetățenilor ungari de libera circulație în interiorul Uniunii Europene (UE) ar fi inacceptabilă şi a precizat că Ungaria este “singura membră a spațiului Schengen care într-adevăr protejează Schengen”, transmite Agerpres.

Potrivit prim-ministrului Ungariei, mai multe țări membre ale UE, în principal state fondatoare, doresc să se separe de țările central și est-europene prin care migranții intră pe teritoriul Uniunii. 

Citeşte şi: Viktor Orban: Toţi imigranţii din Orientul Mijlociu şi din Africa prezintă RISC TERORIST

‘Orice fel de măsură care i-ar priva pe unguri de posibilitatea de a circula liber ar fi complet inacceptabilă din punctul de vedere al Ungariei, întrucât suntem singura membră a spațiului Schengen care într-adevăr protejează Schengen’, a declarat șeful executivului de la Budapesta. 

Mai mult, el a precizat că statele din Grupul Vișegrad, din care fac parte Republica Cehă, Polonia, Ungaria și Slovacia, au convenit joi, la Praga, să coopereze pentru protejarea libertăților lor și din acest motiv au creat un cerc al ‘Prietenilor spațiului Schengen’. 

În urmă cu două săptămâni, Viktor Orban a estimat că Uniunea Europeană s-a confruntat cu provocări atât de mari în ultimii ani încât a venit timpul să reanalizeze parametrii de bază care o țin împreună și apoi să-și revizuiască tratatele fondatoare. 

Citeşte şi: Criza imigranţilor: Grecia a activat mecanismele de protecție ale UE

Întrebat despre propunerea Olandei privind crearea unei zone de siguranță mai mici în cadrul spațiului de liberă circulație din UE, așa-numitul ‘mini-Schengen’, Orban a spus că nu numai spațiul Schengen, ci și alte aspecte ale UE sunt ineficiente în prezent și trebuie reformate. 

Prim-ministrul ungar a mai afirmat că actuala criză a migrației și nivelul ridicat de alertă teroristă au făcut să fie necesare noi reglementări legate de securitate și de control al frontierelor, în timp ce criza din zona euro a ridicat întrebări despre o uniune monetară fără o politică fiscală comună. 

Citeşte şi: Președintele Consiliului European, Donald Tusk, cere stoparea fluxului de MIGRANȚI și propune REȚINEREA lor

 

 

Cele mai citite

Gabriela Firea, promisiune pentru bucureșteni: „Blocurile sociale începute când eram primar au fost blocate. Le voi finaliza”

Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, promite că va finaliza, în cazul în care va câştiga alegerile locale, blocurile sociale începute când era...

România are aproape 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate și 19 milioane de beneficiari – Carmen Orban (Guvern)

​România se apropie, în acest an, de 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care „anul trecut erau 5 milioane...

U-BT Cluj-Napoca, campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă