20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialViktor Orban acuză România de blocarea alimentării cu gaze naturale a Ungariei

Viktor Orban acuză România de blocarea alimentării cu gaze naturale a Ungariei

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că alimentarea cu gaze naturale a Ungariei este "blocată" de România şi Croaţia, întrucât acestea nu au încheiat interconectarea reţelelor, relatează The Budapest Business Journal, conform Mediafax.

"Ungaria este practic blocată. Rusia a decis să transporte gazul prin Turcia", a afirmat Orban, subliniind că, în aceste condiţii, Ungaria nu are alte opţiuni decât să folosească gazoductul pe care Rusia intenţionează să-l construiască prin Turcia.

Premierul ungar a cerut intensificarea eforturilor pentru asigurarea transportului gazelor naturale către Europa Centrală prin Turcia, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat alături de premierul turc Ahmet Davutoglu.

"Trebuie să lucrăm pentru a transporta gazul din Turcia către Europa Centrală şi Ungaria" prin Serbia şi alte ţări, a declarat Orban.

Orban a precizat că această soluţie ar asigura necesarul de gaz al Ungariei după 2019-2020, în condiţiile în care Rusia a abandonat construirea gazoductului South Stream şi a anunţat că va renunţa la transportarea gazelor naturale prin conductele aflate pe teritoriul Ucrainei penste câţiva ani.

În luna decembrie a anului trecut, preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat că Rusia abandonează proiectul South Stream, care presupunea transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, ocolind Ucraina către ţările din sudul şi centrul Europei.

Ulterior, în urma unor negocieri cu oficiali din Turcia, Rusia a decis că se va orienta spre livrarea de gaz către Turcia, prin intermediul unei alte conducte care traversează Marea Neagră.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă