8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVirusul Zika lovește economia Braziliei

Virusul Zika lovește economia Braziliei

Brazilia traversează cea mai lungă recesiune economică a ei din ultimii 80 de ani, iar panica generată de răspândirea virusului Zika în America de Sud reprezintă o nouă problemă, informează CNN.

Articolul jurnaliștilor americani se intitulează “Virusul Zika: ultimul lucru de care are nevoie acum economia Braziliei”.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că virusul Zika se răspândește „exploziv”, fiind deja identificat în peste 20 de țări. Cea mai afectată dintre ele este Brazilia.

Virusul se transmite mai ales prin intermediul țânțarilor, dar și prin transfuzii de sânge sau prin contact sexual.

Prezența acestui focar de infecție pe teritoriul Braziliei devine o problemă uriașă pentru economia țării. 10 la sută din economia Braziliei se bazează pe turism, iar străinii sunt deja sfătuiți să evite Brazilia, pentru a se feri de contaminarea cu Zika.

De obicei, adulții infectați cu Zika nu prezintă niciun fel de simptome. În schimb, în Brazilia s-au consemnat deja mii de cazuri de nou – născuți cu probleme, după ce mamele lor fuseseră infectate cu Zika, explică Amanda Bourlier, analist la Euromonitor International.

Până și companiile aeriene au invitat femeile însărcinate să-și “reprogrameze” călătoriile în Brazilia. Zika este suspectat că produce malformații congenitale. Chiar luni, Organizația Mondială a Sănătății are o reuniune de urgență legată de Zika.

Alte țări sau regiuni în care sunt contraindicate călătoriile, din cauza teribilului virus, sunt Columbia, Salvador, Guyana, Guyana Franceză, Guatemala, Haiti, Honduras, Martinica, Mexic, Panama, Paraguay, Surinam, Venezuela și Puerto Rico.

Citește și:  Alertă în Brazilia, înaintea Jocurilor Olimpice

În cazul Braziliei, teama de noul virus va diminua numărul turiștilor care urmau să vină la Jocurile Olimpice, programate în august 2016 la Rio de Janeiro.

Noile probleme ale economiei Braziliei vor determina și căderea cursului monedei naționale, în raport cu dolarul SUA, estimează analiștii. Drept consecință, este posibil ca brazilienii, care urmau la rândul lor să plece în concediu în America de Nord, să rămână acasă în anul 2016. Dacă ântr-adevăr brazilienii vor alege să-și petreacă zilele de concediu în țara lor, este posibil să asistăm la o dezvoltare a turismului intern în Brazilia, care să contracareze, într-o anumită măsură, absența turiștilor străini, spune Amanda Bourlier.

Fondul Monetar Internațional estimează că, în 2016, economia Braziliei va înregistra o scădere de 3,5 la sută, în condițiile în care anul 2015 marcase o altă scădere, de 3,8 la sută.

Virusul Zika îi va face pe brazilieni să amâne și deciziile de a avea copii, mai ales că au primit deja recomandări în acest sens chiar de la autoritățile medicale din Brazilia. Recomandările se referă mai ales la cetățenii care trăiesc în regiunile din nord-estul țării.

Pe termen lung, o asemenea schimbare de atitudine, la nivelul a milioane de cupluri din Brazilia, va afecta industria produselor pentru copii, inclusiv aceea a medicamentelor de uz pediatric, precum și sistemul educațional, estimează specialiștii internaționali.

Urmează Statele Unite?

Presa americană nu face deocamdată aluzie la o posibilă răspândire a virusului Zika în SUA. Totuși. o asemenea evoluție se poate anticipa.

Există deja suspiciuni de Zika în Mexic și în Puerto Rico. Mexicul are o lungă frontieră terestră cu SUA, traversată frecvent de mexicani care muncesc (inclusiv ilegal) în SUA. Pe de altă parte, Puerto Rico, din Marea Caraibilor, este teritoriu al SUA, iar persoanele din Porto Rico sunt cetățeni americani. Deci pot călători liber în State.

Citește și: Reuniune de urgenţă a OMS, pe tema epidemiei provocate de virusul Zika

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă