15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin anunță care sunt planurile Rusiei în Siria

Vladimir Putin anunță care sunt planurile Rusiei în Siria

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, duminică, că Rusia nu are niciun plan, “în acest moment”, să trimită trupe în Siria, dar că va continua să susţină Guvernul sirian, informează Mediafax.

Liderul rus, care a făcut aceste declaraţii într-un interviu difuzat duminică, înainte cu o zi de întâlnirea cu preşedintele american Barack Obama, a criticat de asemenea susţinerea militară pe care Statele Unite o acordă rebelilor sirieni, despre care a afirmat că este nu este doar ilegală, ci şi contraproductivă.

Declaraţiile sale arată cât de depărtate sunt poziţiile cu privire la Siria de pe care preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite urmează să participe la întâlnirea de luni. Putin şi Obama se întâlnesc în marja Adunării Generale a ONU, după ce susţin discursuri la summitul anual al liderilor lumii.

O acumulare militară rusă în Siria, al cărei vechi aliat este, a provocat îngrijorare la Washington. Putin şi alţi oficiali au declarat că Rusia oferă doar armament şi formare armatei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pentru a o ajuta să lupte împotriva grupării Statul Islamic (SI). Întrebat dacă Rusia ar putea trimite trupe să ia parte la lupte, Putin a răspuns, anterior, că “analizăm diverse opţiuni”.

Însă el a părut ceva mai hotărât în acest ultim interviu.

“Rusia nu va participa la niciun fel de operaţiuni de trupe pe teritoriul Siriei sau vreunui alt stat. Sau, cel puţin, nu plănuim aşa ceva în acest moment”, a declarat Putin într-un interviu difuzat de postul CBS în emisiunea “60 Minutes”.

“Însă luăm în considerare să ne intensificăm activitatea atât cu preşedintele (sirian Bashar al-)Assad, cât şi cu parteneri din alte ţări”, a adăugat el, potrivit unei transcrieri în engleză.

Putin a ironizat Statele Unite, după ce Pentagonul a recunoscut recent că, în cadrul unui efort de a forma peste 5.000 de rebeli sirieni, au mai rămas doar patru sau cinci luptători, după ce alţi aproximativ 50 au fost capturaţi, răniţi sau au fugit la prima lor întâlnire cu militanţi extremişti.

“Se pare că doar 60 (dintre aceşti luptători) au fost antrenaţi corespunzător, având în vedere că doar patru sau cinci luptă cu arma, în timp ce restul au luat pur şi simplu armamentul american şi au fugit să se alăture ISIS”, a declarat Putin, referindu-se la Statul Islamic, într-un fragment din interviu publicat de Kremlin duminic, anterior, şi care a fost omis în transmisia americană.

Apărând acumularea militară rusă în Siria şi susţinerea lui al-Assad, el a apreciat că armata guvernamentală siriană este singura legitimă în Siria şi că susţinerea militară americană a unor “structuri ilegale” contravine legislaţiei internaţionale şi Cartei ONU.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi secretarul de Stat american John Kerry s-au întâlnit duminică să pregătească terenul pentru întâlnirea celor doi preşedinţi.

“Ne aflăm la începutul unei încercări de a înţelege care sunt intenţiile Rusiei în Siria şi în Irak şi încrecăm să vedem dacă există căi reciproc avantajoase de aici înainte”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial american de rang înalt, care nu a fost autorizat să vorbească în mod public despre această întâlnire privată. “Avem de parcurs un drum lung în această conversaţie”, a adăugat el.

 

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă