16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialVălul islamic, interzis în Norvegia. Ce alte ţări s-au alăturat acestui demers

Vălul islamic, interzis în Norvegia. Ce alte ţări s-au alăturat acestui demers

Guvernul Norvegiei a anunţat că pregăteşte un proiect legislativ prin care să interzică purtarea niqabului în şcoli şi în sălile de clasă ale universităţilor, scrie Daily Mail

Ministrul Educaţiei, Torbjorn Roe Isaksen a declarat că Executivul norvegian caută “reglementări naționale care să interzică complet purtarea vălului islamic în școli și universități”. Mai multe partide politice şi-au exprimat sprijinul pentru o astfel de interdicție, inclusiv Partidul Laburist, principala formaţiune politică din opoziţie. 

Roe Isaksen a subliniat faptul că interdicția nu se va aplica voalului care lasă fața expusă, cum ar fi hijabul şi acesta nu este atac împotriva musulmanilor, ci este vorba de o măsură care vine tot în sprijinul lor şi a modului în care sunt percepuţi în spaţiul public. Oamenilor ar trebui să li se permită, totuşi, să-și exprime credința în Norvegia, a spus el.

“Vreau ca o tânără creştină să poată purta simbolul crucii. Vreau ca un băiat evreu să-şi poarte kippa cu mândrie. Nu vreau să interzic purtarea hijabului. Vrem să restricţionăm purtarea vălului care acoperă întreaga faţă a femeilor de origine musulmană”, a declarat el Parlamentului.

Măsura Guvernului norvegian nu este singulară, ea fiind implementată în mai multe țări europene. Vineri, 30 septembrie, în Bulgaria s-a promulgat o lege care interzice femeilor să poarte niqabul în public. 

Franţa a fost primul stat european care a luat măsuri împotriva portului tradiţional al femeilor musulmane. Această prevedere a fost introdusă încă din luna aprilie 2011, femeilor fiindu-le interzis să poarte, în public, niqab şi burka. Acestea pot fi amendate dacă sunt surprinse purtând ţinuta tradiţională.

Belgia a fost a doua ţară europeană care a promulgat această lege, iar Olanda, abia în 2015 a introdus o astfel de măsură restrictivă. Alte state care s-au alăturat acestui demers sunt: Italia, Elveţia, Egipt, Spania, Nigeria, Turcia, Republica Congo şi Ciad, informează The Telegraph.

Cele mai citite

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă