10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialWashingtonul bănuiește un franco-marocan că ar fi planificat atentatele din Paris și...

Washingtonul bănuiește un franco-marocan că ar fi planificat atentatele din Paris și Bruxelles

Statele Unite au înscris marți pe lista lor neagră de “teroriști internaționali” un franco-marocan, fost membru al Legiunii Străine, pe care îl bănuiesc că ar fi planificat atentatele din Paris și Bruxelles chiar dacă acesta nu apare în ancheta franceză privind 13 noiembrie 2015, relevă AFP, preluată de Agerpres.

Abdelilah Himich, supranumit “Abdel legionarul” sau “Abu Sulayman al-Faransi”, este născut în noiembrie 1989 în Maroc, a crescut la Lunel, o comună aproape de Montpellier, în sudul Franței, de unde au plecat spre Siria, începând din 2013, circa 20 de tineri.

Potrivit Washingtonului, Himich, care a plecat în Siria în 2014 pentru a se alătura grupării Stat Islamic (SI), a pus pe picioare anul următor o “celulă de combatanți străini europeni, un loc de formare pentru autori de atacuri în Irak, Siria și străinătate”.

Batalionul acestuia ar fi putut număra la un moment 300 de membri, opinează diplomația americană.

Centrul francez de analiză a terorismului (CAT) și o sursă apropiată dosarului din Franța spun că Abdelilah Himich “și-a efectuat serviciul militar în Legiunea Străină franceză timp de doi ani, perioadă în care el a servit în Afganistan”.

Parcursul său în armată, începând din 2008, ar explica “ascensiunea rapidă în rândul SI”, apreciază CAT.

Dar autoritățile americane merg mai departe și evocă presupusul său rol în atacurile din Paris și Saint-Denis, din 13 noiembrie 2015 (130 de morți) și în cele din Bruxelles, din 22 martie (32 de morți), revendicate de gruparea jihadistă.

Himich “a fost, potrivit informațiilor, implicat în planificarea atentatelor”, afirmă un comunicat al Departamentului de Stat american, fără a furniza mai multe detalii privind participarea exactă a franco-marocanului la atacurile jihadiste din Europa.

Mai ales că, în acest moment, la Paris nu există elemente despre Himich în ancheta judiciară condusă de judecătorii antiteroriști privind atentatele din 13 noiembrie 2015.

Numele său apare în schimb în ancheta deschisă în noiembrie 2013 privind plecarea unor tineri jihadiști din Lunel.

“Himich a avut un rol destul de important în această filieră, mai ales pe teren în Siria, unde el ar fi fost în fruntea grupului de tineri din Lunel”, a explicat o sursă apropiată a dosarului din Franța.

În cadrul acestei anchete privind filiera din Lunel, Himich face obiectul unui mandat de arestare internațional.

Administrația americană ia în mod regulat măsuri juridice și financiare împotriva indivizilor și organizațiilor calificate ca fiind “teroriste”: aceasta declanșează sancțiuni, precum înghețarea bunurilor din SUA, blocarea conturilor bancare și interzicerea pentru orice cetățean american de a intra cu cei vizați în contact sau legături comerciale.

În paralel cu Himich, Departamentul de Stat și Trezoreria SUA au înscris de asemenea pe lista de “teroriști internaționali” pe Abdullah Ahmed al-Meshedani, un irakian membru al SI, însărcinat cu primirea “combatanților teroriști străini” și “transportul candidaților la atentate sinucigașe”, și pe Basil Hassan, acuzat de a fi tras în februarie 2013 asupra scriitorului danez Lars Hedegaard, critic al islamului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă