16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialWikiLeaks publică înregistrări audio provenind aparent din piratarea discuţiilor interne ale democraţilor

WikiLeaks publică înregistrări audio provenind aparent din piratarea discuţiilor interne ale democraţilor

WikiLeaks a publicat miercuri înregistrări audio ale unor mesaje care par să fi fost piratate de pe servere ale Partidului Democrat american, inclusiv cel al unei susţinătoare a lui Hillary Clinton, care cere partidului să-şi înceteze eforturile exagerate pentru Bernie Sanders, informează AFP, preluată de Agerpres

Aproximativ 29 de înregistrări au fost postate pe Twitter cu câteva ore înainte ca preşedintele SUA Barack Obama să urce pe scena Convenţiei democrate la Philadelphia, unde Hillary a fost desemnată oficial candidata democrată la Casa Albă. 

Într-un mesaj audio de un minut, o susţinătoare iritată a lui Hillary Clinton se declară “furioasă” din cauza a ceea ce ea percepe ca sprijin al Partidului Democrat pentru Bernie Sanders, senator de Vermont şi candidat învins la învestitura democrată, care i-ar da acestuia “prea multă influenţă”. 

“Bernie este cea mai nepotrivită persoană din lume care s-ar putea prezenta în cadrul Partidului Democrat pentru că nu este un democrat”, asigură această femeie a cărei identitate nu este cunoscută. 

“Renunţaţi să vă pliaţi voinţelor acestei persoane căreia îi place să facă pe victima şi care o atacă pe Hillary, dându-i lui Trump toate muniţiile. Voi părăsi Partidul Democrat dacă acesta continuă să-l linguşească pe Bernie Sanders”, a ameninţat ea, fără să se ştie cărui membru al partidului i se adresează. 

Apariţia acestei scurgeri de date pare să fi fost calculată pentru a pune în încurcătură partidul şi pe Hillary Clinton, deşi înregistrările nu conţin nicio dezvăluire şocantă. 

Noua dezvăluire intervine la câteva zile după ce WikiLeaks publicase aproape 20.000 de mesaje interne ale unor înalţi responsabili ai Partidului Democrat dintre care unele par să arate o preferinţă a partidului pentru Hillary Clinton în cursul alegerilor primare, ceea ce Bernie Sanders şi susţinătorii lui nu au încetat să denunţe. 

Divulgarea e-mail-urilor a determinat-o pe preşedinta partidului, Debbie Wasserman Schultz, a cărei demisie era cerută de mai multe luni de tabăra Sanders, să renunţe să mai conducă partidul. Ea şi-a anunţat demisia printr-un comunicat duminică, cu 24 de ore înainte de deschiderea convenţiei. 

Convenţia de învestitură democrată, care voia să ofere imaginea unui partid unit în bătălia pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, a scos la iveală iritarea susţinătorilor înverşunaţi ai lui Bernie Sanders, care se simt privaţi de drepturile lor prin procesul alegerilor primare. 

Pentru moment nu este clar dacă aceste înregistrări audio fac parte dintre cele 20.000 de mesaje publicate vineri. 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă