16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialYemen: O biserică romano-catolică, aruncată în aer

Yemen: O biserică romano-catolică, aruncată în aer

O biserică romano-catolică, aflată în al doilea oraş ca mărime din Yemen, a fost aruncată în aer, miercuri, de patru persoane înarmate, precizează Le Figaro, citat de Mediafax.

Patru oameni mascaţi au invadat cartierul rezidenţial din Moulla, din oraşul Aden, şi au strigat Allah este cel mai mare, iar apoi au distrus biserica, cu ajutorul materialelor explozive, potrivit martorilor şi unor surse de securitate.

Atacul nu a fost revendicat, însă un responsabil al poliţiei a sugerat că autorii ar putea fi islamişti aparţinând grupărilor Al-Qaida sau Stat Islamic, care, întreţin un climat de nesiguranţă în oraşul portuar din Yemen şi profită de războiul civil.

Potrivit locuitorilor din cartier, biseria a fost distrusă complet.

Lăcaşul de cult se afla lângă un cimitir creştin şi era construită în anii 1950, în timpul protectoratului britanic. Potrivit locuitorilor, aceasta nu a mai fost frecventată de mulţi ani.

Guvernatorul oraşului Aden, Jaafar Saad, a fost ucis duminică într-un atentat cu maşină-capcană revendicat de reţeaua Stat Islamic.

Cele mai citite

Șapte decese în focarele de infecție din locuințele sociale

Șapte persoane fără adăpost au murit în ultimii ani din cauza condițiilor inumane din containerele administrate de Primăria Râmnicu Sărat din județul Buzău,...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Cu cât va crește salariul minim

Salariul minim brut va crește la 3700 de lei, anunță un articol publicat pe site-ul Termene.ro. Decizia privind creșterea salariului minim în România este reglementată...
Ultima oră
Pe aceeași temă