14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialYemen: Trei lideri ai Al-Qaida, uciși într-un bombardament

Yemen: Trei lideri ai Al-Qaida, uciși într-un bombardament

Trei lideri ai grupării Al-Qaida au fost uciși într-o lovitură în Yemen, a anunțat, vineri, comandamentul forțelor americane în Orientul Mijlociu (Centcom), informează AFP, citat de Agerpres.

„Prezența Al-Qaida are un efect destabilizator asupra Yemenului, ei utilizează instabilitatea țării pentru a găsi acolo un refugiu unde să planifice viitoare atacuri contra aliaților noștri sau contra Statelor Unite și intereselor lor”, a indicat Centcom, într-un comunicat.

Bombardamentul a avut loc în 4 august,în provincia Chabwa, din centrul Yemenului. Comandamentul nu a oferitalte detalii asupra bombardamentului.

SUA, care consideră ramura Al-Qaida în peninsula arabică (Aqpa) ca fiind cea mai periculoasă, au efectuat deja numeroase atacuri cu dronă în Yemen. O coaliție condusă de Arabia Saudită intervine militar în această țară din martie 2015 în sprijjinul președintelui yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi și împotriva rebelilor șiiți Houthi care au luat controlul capitalei Sanaa și a unor mari părți din teritoriu. Războiul a făcut 6.400 de morți.

Cele mai citite

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...

Iohannis reacționează la vestea tragică din Slovacia. “Sunt șocat să aflu”

Klaus Iohannis s-a declarat șocat de faptul că premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. "Şocat să aflu de faptul că prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico,...

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă