16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialZbor al United Airlines, deviat, din cauza unei altercații între pasageri

Zbor al United Airlines, deviat, din cauza unei altercații între pasageri

Zborul 1462 al United Airlines, care se deplasa de la Newark către Denver, a aterizat neprogramat pe aeroportul O'Hare din Chicago, după ce doi pasageri s-au certat pe un dispozitiv de blocare a scaunului, relatează Los Angeles Times, citat de Mediafax.

Potrivit poliţiei din Chicago, un bărbat în vârstă de 47 de ani şi o femeie în vârstă de 48 de ani care stătea în faţa acestuia au avut o altercaţie după ce femeie a realizat că nu îşi poate extinde scaunul.

Bărbatul ar fi folosit un dispozitiv din plastic care se prinde de măsuţă şi împiedică scaunul din faţă să se extindă.

Disputa a devenit atât de încinsă încât femeia a aruncat un pahar de apă înspre bărbat, potrivit poliţiei.

Compania a deviat avionul Boeing 737 către Chicago, iar poliţia a coborât din aeronavă cei doi pasageri.

Dispozitivul, de mărimea unei chei, este interzis la bordul tuturor avioanelor.

Cele mai citite

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă