26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialZborul MH17: Ministrul de Externe olandez lansează acuzații la adresa Rusiei

Zborul MH17: Ministrul de Externe olandez lansează acuzații la adresa Rusiei

Rusia a fost acuzată de ministrul de Externe olandez, Bert Koenders, că ”seamănă confuzie” prin criticarea raportului privind prăbușirea în iulie 2014 în estul Ucrainei a zborului MH17 ai cărui 298 de pasageri și-au pierdut viața, relatează Mediafax

“Am impresia că rușii nu sunt interesați la acest moment de raportul final, ci mai degrabă de a semăna confuzie” pe acest subiect, a declarat ministrul, citat de media locale. 

Citește și:  Moscova are “dubii” privind “adevăratul scop” al anchetei în cazul zborului MH17

Koenders a adăugat că a încercat, fără succes, să-l contacteze pe omologul său rus Serghei Lavrov pentru a discuta despre această chestiune, a relatat agenția de presă olandeză ANP. 

Ancheta internațională privind cauzele accidentului, coordonată de Olanda, a stabilit marți că o rachetă sol-aer de tip BUK și de fabricație rusească a fost folosită la 17 iulie 2014 pentru a doborî avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines în estul Ucrainei, zonă de război. 

Ancheta nu a identificat și vinovații — nu era sarcina sa—, însă directorul Biroului olandez pentru securitate, care a coordonat ancheta, a sugerat că racheta a fost lansată dintr-o zonă controlată de separatiștii proruși. Această sugestie susține teoria avansată în special de Ucraina și SUA, dar Kremlinul o respinge cu fermitate, acuzând forțele ucrainene. 

O anchetă penală condusă tot de Olanda este de asemenea în desfășurare pentru a-i identifica pe responsabilii de accident, însă numeroși experți se îndoiesc că autorii tirului cu rachetă vor fi vreodată arestați și inculpați. 

Citește și: BUK, vinovatul rus

Potrivit lui Bert Koenders, atitudinea Rusiei “nu a ajutat acest proces să meargă înainte”. “Nu există niciun interes să semeni confuzie, cel mai important este să cooperăm”, a susținut ministrul olandez. 

Cele mai citite

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...
Ultima oră
Pe aceeași temă