Zeci de imigranţi fac greva foamei în Norvegia. Ar putea fi returnați în Rusia

de Mihai Diac , 18 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 17:41, 18 ianuarie 2016
Foto: Arhivă

Zeci de imigranţi, printre care şi copii, au intrat în greva foamei, luni, într-o provincie din nordul Norvegiei, de la graniţa cu Rusia, informează Mediafax.

Imigranții protestează pentru că autorităţile norvegiene amână analizarea solicitărilor de azil, explică site-ul The Local.

Citește si: Un refugiat sirian a găsit 150.000 de euro în Germania. Ce a făcut cu ei

Circa 70 de persoane au fost transferate de la centre de primire a imigranţilor la cel din comuna Sor-Varanger din provincia Finnmark, situată la frontiera cu Rusia, iar majoritatea au intrat în greva foamei, protestând faţă de tratamentul primit din partea autorităţilor norvegiene, potrivit televiziunii NRK.

"Când ne-au adus aici, au zis că vom fi intervievaţi de UDI (Directoratul norvegian pentru Imigrare), dar nu s-a întâmplat asta. Nu ne-au dat niciun fel de informaţie", a declarat unul dintre solicitanţii de azil, Rami Haddad din Iordania, pentru NRK.

"Ne simţim de parcă am fi în închisoare. Nu putem să părăsim centrul sau să facem ceva, poliţia este peste tot. Şi copiii şi adulţii se află acum în greva foamei", a precizat Rami.

Citește si: Un imigrant clandestin a fost găsit mort în trenul de aterizare al unui avion belgian

Haddad a fost transferat la centrul Ankomstsenter Finnmark din Sor-Varanger de la un centru din Malselv, situat mai în vest.

În weekend, refugiaţi sirieni au contactat NRK pentru a anunţa că urmează să fie trimişi înapoi în Rusia pe unde au intrat în ţară, iar mulţi dintre aceştia sunt îngrijoraţi că autorităţile ruse îi vor expulza, trimiţându-i în Siria.

Săptămâna trecută, autorităţile ruse şi cele norvegiene au convenit că imigranţii ale căror cereri de azil vor fi respinse vor fi transportaţi înapoi în Rusia în autocare. Norvegia a avertizat, săptămâna trecută, că va trimite înapoi în Rusia imigranţii care au intrat în ţară în cursul anului 2015, pe biciclete. Aproximativ 5.500 de imigranţi, majoritatea dintre aceştia refugiaţi sirieni, au intrat în Norvegia prin punctul de frontieră cu Rusia, Storskog, în cursul anului 2015, profitând de lipsa unei reglementări în ceea ce priveşte traversarea graniţei dintre cele două state: în timp ce Rusia nu permite persoanelor să traverseze graniţa pe jos, iar Norvegia nu acordă acces pe teritoriul său călătorilor din autovehicule care nu au documente valabile, trecerea frontierei pe bicicletă este permisă în ambele state.

Citește si: O sută de migranți au murit într-un naufragiu

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook