13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialZi națională de rugăciune în Zambia, pentru rezolvarea problemelor economice

Zi națională de rugăciune în Zambia, pentru rezolvarea problemelor economice

Locuitorii Zambiei au participat, duminică, la o zi națională de rugăciune, în care au cerut ajutor divin pentru a aborda problemele economice ale țării după prăbușirea prețului cuprului la nivel mondial, relatează Reuters, citată de Agerpres

Zambia, al doilea cel mai mare producător de cupru din Africa, a asistat la prăbușirea monedei sale kwacha cu aproape 50% față de dolar în acest an, conducând la creșterea prețurilor la alimente.

Răspunzând la un apel lansat de președintele Edgar Lungu, bisericile din toată această țară din sudul Africii au ținut servicii de rugăciune.

Toate meciurile de fotbal de duminică au fost amânate, iar barurile și restaurantele au fost încurajate să închidă, în încercarea de a atrage cât mai mulți zambieni la adunările de rugăciune.

“Domnul ne-a auzit strigătele. El ne-a iertat păcatele și suntem siguri că ne va vindeca țara confruntată cu grave probleme socio-economice”, a declarat Lungu în parcul de expoziții din Lusaka în fața unei mulțimi de circa 5.000 de persoane, printre care foștii președinți ai Zambiei Kenneth Kaunda și Rupiah Banda.

“Fac apel la voi să faceți tot ce este cel mai bine și să lăsați restul în grija lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Constituția din 1996 desemnează oficial Zambia ca o națiune creștină, amintește Reuters.

Problemele ei economice au provocat de asemenea întreruperi de electricitate.

“Lipsa electricității ne-a afectat pe toți. Companiile își reduc producțiile și concediază muncitorii”, a declarat preotul catolic Michael Mawelera la slujba de duminică în parohia Good Shepherd Kabwata din capitala Lusaka.

“Prețurile mărfurilor esențiale au crescut din cauza deprecierii kwacha. Avem nevoie de mâna lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Economia Zambiei este de așteptat să crească cu mai puțin de 5% în acest an, în scădere față de o proiecție anterioară de în jur de 6%, a declarat ministrul finanțelor Alexander Chikwanda pentru Reuters luna trecută.

Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă