12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialZona euro probabil va raporta o creştere economică de 0,5%, depăşind SUA...

Zona euro probabil va raporta o creştere economică de 0,5%, depăşind SUA – analiză Reuters

Zona euro probabil va raporta o creştere economică solidă, de 0,5 %, la următorul bilanţ, depăşind Statele Unite, China şi chiar Marea Britanie, conform unei analize realizate de agenţia Reuters.

Pentru prima dată în ultimii ani, pare foarte clar că uniunea monetară de 19 state a avut performanţe economice mult mai bune faţă de Statele Unite, în contextul în care economia americană s-a contractat în perioada ianuarie-martie.

Potrivit unui sondaj în rândul analiştilor economici realizat de Reuters, zona euro probabil va raporta o creştere economică de 0,5 %, mai mare chiar şi decât cea a Marii Britanii, aflată pe primul loc ca performanţe în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Germania, cea mai mare economie a Europei, probabil va raporta o creştere economică de 0,5 la sută, iar Franţa, de 0,4%. Chiar şi economia Italiei are probabil o creştere de 0,2%.

"Relansarea economică este susţinută de cinci factori: (1) cererea externă mai mare; (2) relaxarea condiţiilor financiare la nivel intern; (3) sfârşitul austerităţii fiscale; (4) un curs de schimb mai mic al monedei euro; (5) scăderea preţurilor la petrol", explică analistul Huw Pill, de la Goldman Sachs.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă