Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare, ca independent. Decizia aparține magistraților Tribunalului Bucureşti, care i-a admis, astfel, contestaţia la decizia Biroului Electoral Central prin care i-a fost respinsă candidatura. Decizia nu este definitivă. Ea poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care trebuie să se pronunţe până cel târziu marţi.
Magistrații Tribunalului București arată, în motivarea deciziei privind candidatura lui Mircea Diaconu, că acesta are "vocaţia legală incontestabilă" de a ocupa funcţia de europarlamentar, instanţa explicând că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.
TB notează că, prin Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), legiuitorul a îngăduit unei persoane faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate să ocupe funcţii alese, între care şi calitatea de membru din partea României în Parlamentul European, pe perioada celor trei ani, nu însă şi funcţii numite.
"În aceste condiţii, întrucât candidatura contestatorului Diaconu Mircea vizează funcţia de europarlamentar, funcţie în mod evident integrată funcţiilor eligibile, nu este incidentă interdicţia invocată de către BEC prin decizie, drept urmare, contestatorul Diaconu Mircea are vocaţia legală incontestabilă de ocupa funcţia de europarlamentar", arată TB, în documentul citat.
Magistrații spun că dosarul de candidatură și lista de susținători depuse de candidat îndeplinesc cerințele prevăzute de articolul 17 și articolul 18 din Legea 33/ 2007, însă este incidentă cu interdicția prevăzută de articolul 25 alin 2 din Legea 176/2010.
BEC a reținut că sintagma de ”funcție eligibilă are următoarea semnificație de ”funcție care poate fi aleasă”, în scesstă categorie intrând și funcția de parlamentare european și că prin sintagma ”aceeași funcție”, leguitorul face trimitere la categoria funcțiilor eligibile și nu la o funcție eligibilă individualizată în mod distinct.
Totodată, Tribunalul mai constată că prin raportul de evaluare din data de 26.01. 2011, întocmit de ANI, s-a constatat situația de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu începând din data de 19.12.2008 și până în momentul întocmirii raportului.
În motivare s-a reținut împrejurarea că acesta deținea în același timp calitatea de senator în cadrul Parlamentului României – Senat și funcția de director al Teatrului ”C. I Nottara” din București, funcție de conducere specifică unei instituții publice, încălcând astfel dispozițiile articolului 71 alin 2 din Constituția României, art 81 alin. (2 )și art 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr 161/ 19. 04.2013 privind unele măsuri privind asigurarea transparenței și sancționarea corupției. Contestația formulată de contestatorul Mircea Diaconu împotriva raportului de evaluare menționat în precedent a fost respinsă, ca nefondată de Curtea de Apel București – Secția a VIII- a Contencios Administrativ și Fiscal.
Tribunalul reține că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ , a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile legii nu derogă de la acestea și dacă fapta nu întrunește elemente constitutive ale unei infracțiuni.
Totodată a mai fost luat în considerare faptul că persoana eliberat sau destituită din funcție potrivit prevederilor legale sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei lei, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Totodată, legea mai prevede că dacă persoana a ocupat o fuincție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. De asemenea, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data contestării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interse, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a rapotrului de evaluare respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.
Fapta persoanei cu privir la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității funcției sau activității respective.
Totodată, Tribunalul a mai reținut și art 38 din Constituția României, care prevede că, în condițiile aderării la UE, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.
Magistrații au mai luat în considerare și faptul că exercițiul unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Totodată, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuiesă fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertăți.
Magistrații Tribunalului București au mai arătat că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. Astfel, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, instanța reține că prin Legea 30 din 18 ami 1994, cu efecte juridice începând din data de 20 iunie 1994, România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocoalele sale adiționale adoptate la nivelul Consiliului Europei.
Art. 3 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele:
”Înaltele părți contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vor secret, în condițiile în care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea votului legislativ.
Cu privire la prevederea menționată, Curtea EDO a statutat că aceasta diferă de celelalte prevederi ale Convenției și ale protocoalelor sale ce garantează drepturi prin faptul că enunță obligația înaltelor părți contractante de a organiza alegeri în condiții ce asigură libera exprimare a opiniei poporului și nu un drept sau o libertate în mod special.
Dreptul de a candida la alegeri și, dacă este cazul, de a fi ales, garantat de lege și inerent noțiunii de regim cu adevărat democratic, nu ar fi decât iluzoriu dacă partea interesată ar putea în orie moment să fie lipsită de el în mod arbitrar. Prin urmare, dacă este adevărat că statele dispun de o mare marjă de apreciere în stabilitatea regulilor electorale ”in abstracto”, principiul efectivității drepturilor impune ca deciziile luate în aplicarea acestor reguli să fie conforme cu un anumit număr de criterii care a primit evitarea arbitrarului.
Radierea unui candidat de pe lista de candidați în alegeri a fost apreciată de CEDO ca nefiind proporțională cu scopil legitim invocat de guvern, în contextul în care acesta a intervenit în baza unei decizii pentru care guvernul nu a produs vreo bază legală.
S-a reținut și că ”lipsa de claritate a prevederilor relevante în materie le impunea autorităților naționale să fie prudente în interpretarea lor, ținând cont de impactul direct pe care acesta îl avea asupra rezultatului alegerilor”, iar prevederile hotărâtoare pentru atribuirea unui mandat de deputat nu corespundeau la data evenimentelor cu cerințele de precizie impuse de jurisprudența sa.
Tribunalul a reținut că decizia BEC a fost corectă din punct de vedere al incompatibilității în care s-a alflat Mircea Diaconu ca urmare a exercitării simultane a funcțiilor de senator și director al Teatrului Nottara, acesta fiind tranșat în mod irevicabil prin hotărâre judecătorească irevocabilăr ce se bucură de putere de lucru judecat.
În conseintă, tribunalul apreciază ca fiind nerelevante argumentele contestatorului referitoare la buna sa credință,reținută de altfel prin hotărârile judecătorești menționate.
De asemena, este cert că speța față de persoana de care s-a constat starea de incompatibilitate, Mircea Diaconu a ocupat o funcție eligibilă, respectiv funcția de senator.
Deoarece funcția eligibilă ocupată anterior de Diaconu a fist aceea de senator în Parlamentul României, iar candidatura sa vizează o altă funcție eligibilă, respectiv cea de parlamentar european , tribunalul costată că nu este incidentă teza a II-a disp. Art 25 alin 2 din legea 176/2010, reținută de BEC.
