Procesul va începe în 29 septembrie, la Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei pe data de 31 martie.
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, iniţiator al Legii antidrog, anunţa, pe 14 februarie, că a solicitat constituirea unei comisii parlamentare de anchetă în privinţa magazinelor care comercializează produse etnobotanice, sugerând că ar exista anumite grupuri de interese din PDL legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare.
”Am propus o comisie parlamentară de anchetă. Începând de mâine (n.r. 15 februarie) voi strânge semnături în Parlamentul României pentru această comisie, în aşa fel încât dacă Parlamentul îmi va permite, vom putea să aducem în faţa opiniei publice nume grele din politică, implicate în comerţul acesta de droguri uşoare. La momentul acesta am informaţii, dar nu am dovezi, pentru că un simplu parlamentar nu are la îndemână instituţiile statului, aşa cum are Guvernul, nu are la îndemână alte pârghii de a identifica aceste persoane”, declara el.
Deputatul a precizat atunci că deţine o serie de informaţii, dar a spus că nu consideră potrivit ca ele să fie prezentate opiniei publice, având în vedere că nu deţine dovezile necesare.
Mugurel Surupăceanu a apreciat că prin emiterea ordonanţei de urgenţă privind interzicerea produselor etnobotanice, Guvernul Boc a dat posibilitatea comercianţilor de droguri uşoare să îşi vândă produsele rămase către populaţie sau traficanţii din piaţa neagră, sub forma lichidărilor de stocuri la preţuri foarte mici.
El a menţionat că în unele cazuri preţul e de patru ori mai mic decât cel iniţial şi că acest lucru se face prin antedatarea facturilor de vânzare faţă de termenul de intrare în vigoare a OUG, în aşa fel încât să existe o aparentă formă de legalitate.
Deputatul a subliniat că în legea pe care a iniţiat-o împreună cu alţi cinci parlamentari nu era specificat un interval de zece zile care să permită comercianţilor să îşi lichideze stocurile, termen prevăzut însă de ordonanţă.
”Practic se demonstrează încă o dată că anumite grupuri de interese din PD-L, care în acest moment controlează Guvernul Boc, sunt legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare. Să ne reamintim că în august 2009, Emil Boc a refuzat să semneze ordonanţa de interzicere a drogurilor uşoare iniţiată de ministrul Sănătăţii de atunci, Ionuţ Bazac, (...) timp în care au ajuns la spital în stare gravă peste 1.000 de persoane, dintre care câteva au şi murit”, susţinea el.
Surupăceanu a reamintit că şi în septembrie 2009, Comisia prezidenţială de analiza riscurilor sociale recomanda dezincriminarea consumului de droguri uşoare.
”Practic avem de-a face cu o implicare a două dintre cele mai importante instituţii ale statului -Guvernul şi Preşedinţia - în favorizarea şi susţinerea consumului de droguri uşoare în România. Aceste două instituţii ale statului sunt de fapt în acest moment principalele responsabile pentru victimele rezultate din consumul de droguri”, a spus deputatul.
El a mai susţinut că aceste instituţii ar fi girat moral şi instituţional afacerea drogurilor etnobotanice din România ultimilor ani.
”Probabil însă că au făcut aceste lucruri extrem de grave şi nemaiîntâlnite până acum în România fiindcă aveau anumite datorii de plătit către cei care vând droguri uşoare în România. Probabil sunt adevărate informaţiile care spun că din afacerea drogurilor uşoare s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale PDL şi ale lui Traian Băsescu”, a susţinut el.
Deputatul PSD a cerut instituţiilor abilitate ale statului să lămurească aceste chestiuni.













