10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialBercea Mondial, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare. Vezi ce...

Bercea Mondial, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare. Vezi ce a declarat Mircea Băsescu cand a aflat de condamnare

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor calificat, a fost condamnat, miercuri, la şapte ani şi jumătate de închisoare cu executare, de magistraţii Tribunalului Olt, decizia nefiind definitivă, transmite Mediafax.

Sentinţa a fost anunţată, miercuri, de judecătoarea Diana Cotoi de la Tribunalul Olt, în prezenţa rudelor lui Bercea, care au devenit agitate în momentul în care au aflat decizia magistraţilor.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a declarat pentru Adevărul că toţi cei condamnaţi susţin că sunt nevinovaţi, precizând şi că nu mai doreşte să facă niciun alt comentariu legat de acest subiect.

Citeste si Ce a declarat Mircea Băsescu după ce Bercea Mondialu a fost condamnat la şapte ani de închisoare

Totodată, magistraţii de la Tribunalul Olt l-au condamnat pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, tot la şapte ani şi şase luni de închisoare, pentru complicitate la tentativă de omor.

Soţia lui Bercea, Fănica Anghel, a fost şi ea condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

Bercea Mondial a făcut, de aproape de un an de când se află în arest, mai multe cereri către instanţă pentru a fi eliberat, invocând diverse probleme medicale, inclusiv faptul că are schizofrenie. De altfel, în ultima lună, el a fost internat de două ori la Spitalul Judeţean din Craiova, fiind diagnosticat cu colică renală, iar săptămâna trecută a fost operat.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase.

Probatoriul a relevat că Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă şi împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

 

 

Cele mai citite

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...
Ultima oră
Pe aceeași temă