Sandu Anghel, zis Bercea Mondial a fost trimis în judecată, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Procurorii au pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro, 400.000 de lei şi 13 imobile.
Probatoriul relevat faptul că, în perioada 2001-2005, Sandu Anghela acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare suma de 50.803.591.400 Rol, în condiţiile în care, între societăţile administrate de acesta şi societăţile beneficiare, nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, acesta a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive, suma de 18.404.000.000 Rol - reprezentând salarii, sume pe care le-a reintrodus în circuitul financiar al societăţilor administrate.
Tot în baza unor documente fictive, inculpatul Anghel Sandu a ridicat din conturile unei societăţi comerciale dividende în sumă de 1.968.000.000 Rol, iar din contul alteia, în sumă de 3.243.500.000 Rol, în condiţiile în care societăţile din conturile cărora a ridicat aceste sume, au înregistrat pierderi lună de lună.
Citiţi: Fără număr: familia lui Mondial a adunat peste 120 de dosare penale
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul a distrus sau ascuns actele contabile aparţinând celor cinci societăţi al căror asociat şi administrator a fost, cu scopul de a îngreuna şi obstrucţiona controlul organelor fiscale, situaţie ce a impus efectuarea verificărilor de pe extrasele de cont ridicate din unităţile bancare, unde societăţile administrate au avut deschise conturile.
În urma controlului efectuat de organele fiscale a mai rezultat că inculpatul, în calitate de persoană fizică şi persoană juridică, a acordat împrumuturi unor diferite persoane fizice şi juridice de la care a perceput o dobândă lunară cuprinsă între 5 şi 15%, veniturile astfel obţinute în plus faţă de suma împrumutată nefiind declarată organelor financiare, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Vedeţi şi: Bercea Mondialu declanşează conflict între procurorul anchetator şi procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Craiova
În plus, inculpatul nu a înregistrat adaosul comercial aferent mărfurilor achiziţionate şi vândute de una din societăţile comerciale al cărei administrator era, diminuând atât veniturile din vânzarea mărfurilor cât şi cheltuielile cu mărfurile (cu consecinţa diminuării profitului impozabil) şi a cumpărat pentru o altă societate pe care o administra un teren în suprafaţă de 4.188,70 mp în valoare totală de 3.963.462.000 lei (din care TVA-ul era de 632.821.664 lei), pe care ulterior şi l-a vândut sieşi, ca persoană fizică cu preţul de 5.000 Ron, prin vânzarea cu un preţ inferior valorii de cumpărare a terenului, fiind influenţate obligaţiile la bugetul consolidat al statului, firma sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit în sumă de 82.016,0084 Ron.
Citiţi şi Descinderi la casele lui Bercea Mondial. Anchetatorii au găsit 200.000 de euro
De asemenea, inculpatul nu a evidenţiat TVA colectat în sumă de 32.641,6017 Ron, astfel că prin decontul de TVA aferent lunii septembrie 2004, societatea a înregistrat o sumă negativă a taxei pe valoare adăugată în sumă de 44272,6850 Ron, prin acest decont înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Slatina sub nr. 242556 din 22.10.2004 cu opţiunea de rambursare, societatea beneficiind de rambursare ilegală de la bugetul de stat a TVA în sumă de 32.641,60 Ron.
Mai citiţi şi: Cum şi-a luat Mondial carnetul: "Am mituit, dar nu mai ştiu pe cine"
În cursul urmăririi penale, în vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanţa procurorului s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra conturilor inculpatului, în suma de 102.609,01 euro şi 436.863,98 Ron, precum şi asupra a 13 imobile deţinute de Sandu Anghel.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Olt.
Mondial îşi nota debitorii pe o agendă
Procurorii au găsit o agendă pe care interlopul îşi notase toate datoriile pe care le avea de recuperat. Potrivit unor surse judiciare, conform înscrisurilor de pe această agendă, în numai câteva luni, dinoctombrie 2004 până în martie 2005 a acordat împrumuturi la diverse persoane, în valoare de aproape 100.000 de euro şi 20.000 de dolari. Tot aici erau trecute şi dobânzile aferente de 7.450 de euro şi 1.400 de dolari.













