Actualitate
 
CCR:Legea 35/2008 trebuie reexaminată, trebuie o procedură specială pentru românii din străinătate
3 Februarie 2012
Foto: mediafax.ro
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
284 VIZUALIZARI | COMENTARII  2

Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului trebuie reexaminată, iar o atenţie sporită trebuie acordată unei proceduri speciale pentru românii cu drept de vot din străinătate, scrie CCR referindu-se şi la alte decizii prin care a susţinut necesitatea revizuirii legii electorale, relatează Mediafax.

Curtea Constituţională face referire la Decizia nr.61 din 14 ianuarie 2010, prin care a susţinut că actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintă o serie de imperfecţiuni şi că se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care să asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri democratice în România.

"În această privinţă, Curtea reţine că trebuie, în primul rând, să se pornească de la realităţile economice, politice şi sociale ale ţării, de la rolul partidelor politice în procesul electoral, de la necesitatea raţionalizării Parlamentului şi, în final, să fie reglementat un tip de scrutin corespunzător concluziilor desprinse şi care să aibă corespondent în tipurile de scrutin care se regăsesc în majoritatea statelor europene. Curtea constată că este necesară o reexaminare de ansamblu a Legii nr.35/2008, care a fost modificată, la două luni de la adoptarea de către Parlament, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.409 din 30 mai 2008, şi la 5 luni de la adoptare prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.630 din 29 august 2008. Prin această din urmă ordonanţă au fost aduse 92 de modificări şi completări legii, în condiţiile în care legea adoptată iniţial de Parlament cu respectarea art.75 şi art.76 alin.(1) din Constituţie cuprindea 76 de articole şi o anexă referitoare la circumscripţiile electorale", scrie CCR.

Curtea Constituţională subliniază că în cadrul preocupărilor de revizuire a legislaţiei electorale, o atenţie sporită trebuie acordată posibilităţii cetăţenilor români cu drept de vot care domiciliază în străinătate de a-şi exercita dreptul de vot, în cadrul unei proceduri speciale, care să se desfăşoare în corelare cu orele oficiale ale României între care se desfăşoară procesul de votare.

Judecătorii CCR fac trimitere şi la Hotărârea 39 din 14 decembrie 2009 prin care a susţinut necesitatea ca întreaga legislaţie electorală referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile pentru Parlamentul European, precum şi la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale să fie reexaminată, urmând a fi concentrată într-un Cod electoral, ale cărui dispoziţii comune şi speciale să asigure, în concordanţă cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent.

Curtea subliniază că reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă, potrivit art.73 alin.(3) lit.a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea interdicţiei prevăzute la art.115 alin.(6) din Legea fundamentală şi cu respectarea documentelor internaţionale care stabilesc principiile fundamentale ale unor alegeri democratice.

"Luând în discuţie, în acest context, forţa juridică a dispoziţiilor Codului bunelor practici materie electorală, elaborat de Comisia de la Veneţia, invocat de autorii sesizării, Curtea reţine că, într-adevăr, acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport de care statele - care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special", mai scrie CCR.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
2 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. sa vedeti cum fura voturile de la 05:25 | 6 Februarie
vidoco
cei de afara numiti de politieni si presa capsunari ,de asta nu vrea sa se stie adevarul despre citi romani au luat calea exodului, cel mai mare exod din istoria poporului roman, au plecat deoarece nu au mai putut trai in tara incare s-au nascut ,,,asa ca romani de afara sa-i primiti pe cei ce v-au facut sa plecati sa fugiti din tara, asa cum o merita, daca vor mai avea tupeul sa faca campanie ...
1. CCR: legea 35/2008 trebuie reexaminatä. 14:46 | 4 Februarie
Kurt Roth
Cred este necesari sä se reexaminese si legea de HOTI 10/2001 si altele. Legile in TARA-HOTILORI sunt fäcute numai pentru BANDITI.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI