Actualitate
 
CSM ia măsuri pentru soluţionarea de către judecători, în termene rezonabile, a dosarelor mai vechi de un an
9 Februarie 2012
Foto: Mediafax
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
234 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Consiliul Superior al Magistraturii a dispus măsuri pentru soluţionarea de către judecători în termene rezonabile a dosarelor mai vechi de un an, după ce s-au constatat motive imputabile şi altele neimputabile, Inspecţia demarând verificări în cazul a şase magistraţi de la Oradea şi Braşov, scrie Mediafax.

Prin Hotărârea 787/18 octombrie 2011 a Secţiei pentru judecători a CSM, a fost aprobată o serie de măsuri în vederea asigurării soluţionării eficiente, în termene rezonabile, a dosarelor mai vechi de un an (fond şi apel), drept care a fost dispusă efectuarea unor verificări directe de către inspectorii Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul Consiliul.

"Verificările au vizat modul în care sunt respectate dispoziţiile legale cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzelor mai vechi de un an la judecătoriile Braşov, Constanţa, Oradea şi Zărneşti", precizează joi, într-un comunicat, Biroul de presă al CSM.

Controlul s-a desfăşurat în perioada 24-28 octombrie 2011 iar rezultatele verificărilor au făcut obiectul unui Raport de control, înaintat spre analiză Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin Hotărârea 104/07 februarie 2012 şi-a însuşit, cu unele obiecţiuni, conţinutul acestuia, precum şi o parte din msurile propuse de inspectorii judiciari.

Atât în materie penală, cât şi în cea civilă, concluziile verificărilor au consemnat faptul că prelungirea duratei de soluţionare a cauzelor s-a produs, deopotrivă, din motive imputabile şi alte motive neimputabile judecătoriilor supuse controlului.

Principalele motive imputabile ale instanţelor judiciare, identificate de către judecătorii-inspectori, au constat în nesancţionarea atitudinii culpabile a participanţilor la procedurile judiciare; neaplicarea regulilor care guvernează desfăşurarea procesului civil referitoare la termenele până la care părţile pot formula cereri; insuficienta studiere a dosarelor şi a unor dispoziţii legale; acordarea unor termene nejustificat de lungi în raport cu obiectul cauzelor şi cu motivele pentru care s-a dispus amânarea judecăţii etc.

Între principalele motive neimputabile instanţelor de judecată, identificate în urma verificărilor, care au determinat prelungirea duratei procedurilor s-au numărat complexitatea probatoriului care se impune a fi administrat în vederea lămuririi cauzelor, sub toate aspectele; comportamentul participanţilor la procedurile judiciare, care îşi exercită drepturile procedurale contrar scopului pentru care au fost instituite de lege; efectuarea cu mare întârziere a lucrărilor dispuse de instanţă şi calitatea necorespunzătoare a acestora, în special a expertizelor tehnice judiciare; numărul redus de judecători şi fluctuaţiile de personal etc.

În temeiul rezultatelor verificărilor, Secţia pentru judecători a dispus măsuri cu caracter organizatoric menite să elimine, la instanţele respective, motivele care au grevat asupra obligaţiilor de soluţionare cu celeritate a cauzelor.

"Măsurile vizează, între altele: organizarea la nivel descentralizat, de către curţile de apel Constanţa, Braşov şi Oradea, în cadrul programului de formare profesională continuă descentralizată, precum şi în cadrul întâlnirilor trimestriale a unor forme de pregătire privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (Oradea) şi modul de aplicare a dispoziţiilor procedurale cu privire la: respectarea principiului contradictorialităţii, încuviinţarea şi administrarea probelor, îndeosebi a expertizei topografice, modificarea, precizarea şi completarea cererilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în a căror aplicare s-au constat deficienţe care au determinat temporizarea procedurii la instanţele verificate; sesizarea ministrului Justiţiei pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea suplimentării numărului experţilor din cadrul INEC şi al Laboratoarelor interjudeţene de expertiză criminalistică; instituirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea managementului de caz de către fiecare judecător prin organizarea eficientă a timpului alocat studiului dosarelor", arată CSM.

De asemenea, Secţia pentru judecători şi-a însuşit propunerea efectuării de către Inspecţia Judiciară a unui control la Judecătoria Oradea referitor la verificarea eficienţei manageriale şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către judecătorii cu funcţii de conducere din cadrul Judecătoriei Oradea.

Totodată, având în vedere concluziile controlului, în legătură cu nerespectarea obligaţiilor referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, Inspecţia Judiciară de pe lângă Plenul CSM s-a sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor prealabile sub aspectul săvârşirii abaterilor prevăzute de art. 99 lit. e şi h din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în cazul a şase judecători din cadrul instanţelor controlate (trei judecători de la Judecătoria Oradea şi trei judecători de la Judecătoria Braşov).

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI