» Lipsa de transparenta in privinta proprietarilor si operatiunilor companiilor furnizoare de gaz este o amenintare pentru securitatea energetica a Europei, avertizeaza un raport recent al organizatiei internationale Global Witness.
Cele doua crize majore provocate de intreruperea livrarilor de gaz catre Europa din cauza disputelor dintre Rusia si Ucraina, in 2006 si in ianuarie 2009, au demonstrat opacitatea unei scheme concepute pentru a asigura o pozitie cvasimonopolista pe piata gazului si venituri rapide pentru un grup restrans de privilegiati. Companii intermediare ii acopera pe furnizori, eliminarea unuia dintre intermediari, dintr-o etapa a operatiunilor, nefacand decat sa duca la aparitia altuia.
De exemplu, dupa criza gazului de la inceputul anului acestuia, eliminarea companiei RosUkrEnergo (controlata de Gazprom si de controversatul om de afaceri ucrainean Dmitro Firtash) din pozitia de intermediar in livrarile de gaz din Rusia catre Ucraina ar fi trebuit sa simplifice operatiunile, dar nu a facut altceva decat sa deschida drum pentru implicarea unei companii inca si mai putin transparenta decat RosUkrEnergo, RosGas AG, care, desi nu are nici macar sediu propriu, fiind inregistrata la adresa unei companii de telefonie mobila din Elvetia, l-a inlocuit pe piata ungara a gazului pe Firtash, cumparand de la acesta compania ungara Emfesz.
Originile acestui sistem, care poate fi comparat cu balaurii din povesti carora, atunci cand le este retezat un cap, le creste altul, s-ar gasi, potrivit unui studiu realizat de "The Jamestown Foundation", publicat in "Eurasia Daily Monitor", intr-o schema conceputa in 2002 de Iuri Komarov, seful de atunci al companiei Gazexport (in prezent, Gazprom Export), filiala a gigantului gazier rusesc Gazprom.
Fara sa iasa din limitele legalitatii, schema lui Komarov "promitea profituri rapide si facile, scutite de taxe, pentru Gazprom, managerii sai si «stapanii» de la Kremlin. Ca beneficiu secundar, schema a ajutat si la instaurarea unei prezente puternice a Rusiei in tarile producatoare de gaz din Asia Centrala si a unui «cap de pod» rusesc in retelele nationale de distributie a gazului in tari importante strategic din Uniunea Europeana", scrie "Eurasia Daily Monitor".
Schema presupunea cumpararea de catre Gazprom a gazului din Turkmenistan, la preturi de 25-30 de dolari pentru o mie de metri cubi, si revanzarea acestuia in Ucraina, la un pret de asemenea scazut, pentru a se asigura loialitatea presedintelui ucrainean de atunci, Leonid Kucima, si in Europa, unde se puteau obtine aproximativ 125 de dolari pentru mia de metri cubi. Komarov l-a convins pe presedintele Gazprom, Alexei Miller, ca achizitionarea de gaz din Asia Centrala este cel mai ieftin mod de a satisface cerintele de gaz ale Europei, scutind totodata Gazprom de investitii costisitoare in noi exploatari de gaz in Peninsula Yamal si in estul Siberiei.
» Ramificatii
Sistemul a devenit operational la 31 decembrie 2002, cand o companie ungara pana atunci necunoscuta, Eural Trans Gas (ETG), a semnat chiar inainte de a fi inregistrata un contract cu Gazprom, pentru intermedierea livrarilor de gaz catre Ucraina, serviciu pentru care urma sa primeasca gaz pe care sa il vanda pe piata germana, prin intermediul altei companii, ZMB GmbH. In iulie 2004, ETG a fost inlocuita in schema de RosUkrEnergo (RUE), companie controlata de Gazprom Bank si de un grup necunoscut de "investitori ucraineni", avandu-l ca personaj-cheie pe Dmitro Firtash. In circuit au fost cooptate companii din Polonia, Ungaria si Germania, controlate de fapt de Firtash sau alti oameni de afaceri implicati in Gazprom si RosUkrEnergo ori (ca in cazul Gazprom Germania) de parteneri de afaceri de incredere ai lui Komarov. Sistemul are insa o slabiciune importanta: faptul ca se bazeaza pe gazul dintr-o sursa unica, Asia Centrala. Daca accesul la aceasta este taiat sau creste influenta furnizorilor alternativi, sistemul risca sa se prabuseasca asemenea unui joc piramidal, se arata in studiul realizat de "The Jamestown Foundation".
