DIICOT a desfiinţat ieri o reţea de interlopi, avocaţi şi angajaţi de la Cartea Funciară, implicaţi în fraude imobiliare în sectorul 1.
După patru luni de monitorizări şi o anchetă extinsă asupra unei reţele din Bucureşti care a orchestrat fraude imobiliare în valoare de cca. 1 milion de euro, procurorii DIICOT au pus ieri sub acuzare 25 de persoane pentru constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals. Printre membrii reţelei se află şi doi avocaţi, cunoscuţi ca având legături cu lumea interlopă. Este vorba de Sever Teodorescu şi Alecu Sichitiu. Primul a fost pus în libertate în urmă cu doar câteva luni, după ce a fost arestat pentru trafic de influenţă. Teodorescu este şi avocatul clanului Geamănu, ai cărui membri au fost implicaţi inclusiv în scandalul generat de furtul maşinii lui Gigi Becali. Surse judiciare au explicat pentru R.L. că Alecu Sichitiu, celălalt avocat cercetat de DIICOT, are la activ câteva puneri în libertate foarte controversate a unor traficanţi de droguri.
„Ai văzut pe cine a adus? Pericol şi nevastă-sa", comentau ieri la sediul DIICOT Bucureşti doi curioşi, în timp ce mascaţii însoţeau suspecţii la audieri. Potrivit unor surse, „Pericol" ar fi porecla lui Viorel Dumitru şi este din Chitila. Schema de fraudare folosită de reţeaua săltată de DIICOT era pusă în operă prin intermediul funcţionarului de la Cartea Funciară a Sectorului 1. Cu ajutorul acestuia, gruparea identifica diferite propritetăţi (terenuri şi case) lăsate de izbelişte, pentru care întocmeau acte false pe numele membrilor reţelei. Proprietăţile erau ulterior vândute între aceştia pentru a li se pierde urma, iar în cele din urmă era găsit un cumpărător de bună credinţă, care era păcălit să achiziţioneze acea proprietate. Potrivit surselor R.L., de falsificarea documentelor s-ar fi ocupat avocaţii cooptaţi de gruparea infracţională. Există indicii că o parte din proprietăţi erau folosite drept garanţii pentru obţinerea de credite bancare.
Învinuiri oficiale
Procurorii DIICOT i-au pus aseară sub învinuire pe avocaţii Sever Teodorescu şi Alecu Sichitiu, precum şi pe Luminiţa Lolea, director în cadrul BCR Bucureştii Noi, sucursala Chitila şi pe G. Bolintiru, inginer cadastral, persoană fizică autorizată, care au ajutat gruparea să comită infracţiunile. Numele celui de-al treilea avocat implicat este ţinut secret deoarece încă nu a fost găsit de forţele speciale. De asemenea, surse judiciare spun că din reţea făceau parte patru membri ai clanului Dârzan din Chitila, specializat în cămătărie, care au fost reţinuţi de procurori.













