Actualitate
 
Târgovişte. Ancheta asupra interlopului a curs discret în favoarea acestuia
Cum l-au scăpat poliţiştii şi procurorii pe Uţă-Danezu
8 Septembrie 2010
Interlopul George Uță se află în prezent în arest preventiv după ce a primit mandat pentru 29 de zile
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
6240 VIZUALIZARI | COMENTARII  23

În dosarul în care George Uţă (zis Danezu') a fost cercetat pentru bătaia cruntă administrată prietenei sale, procurorii şi poliţişti au audiat victima abia după o lună şi jumătate.

Tânărul interlop Daniel Uţă (21 de ani), arestat pentru tentativa de omor asupra unui poliţist, a scăpat recent de un dosar penal, în care era anchetat pentru bătaia cruntă aplicată iubitei sale, cu largul concurs al procurorilor şi poliţiştilor din Târgovişte, arată sursele RL, după analiza unor informaţii făcute publice chiar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Tânăra de 19 ani, Andreea Gălie, este fata unui fost şef de post din localitatea Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, şi a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Deşi era vorba de un dosar cu violenţă, anchetatorii au audiat victima la aproape 40 de zile de la eveniment, pe 5 mai 2010. „În cazurile de violenţă victima se audiază prima, în măsura în care poate comunica. În cazul de faţă, trebuia audiată în mod cert prima pentru că ea putea lămuri exact contextul. Ascultarea fetei la peste 30 de zile este o gafă clară a celor care au făcut dosarul", ne-au declarat mai mulţi procurori.

Victima şi-a meritat bătaia?

La data audierii Andreei Gălie, anchetatorii dâmboviţeni au luat însă act de faptul că tânăra s-ar fi împăcat cu prietenul violent, George Uţă. Explicaţia dată procurorilor este halucinantă: în esenţă, rezultă că fata admite că şi-a meritat bătaia primită. „De asemenea, partea vătămată, Gălie Andreea, a mai declarat (...) când a fost lovită de acesta, consideră că şi ea a avut partea ei de vină, întrucât la acea dată, (...) a manifestat gelozie", se arată în precizările făcute de Parchetul Târgovişte. În ceea ce priveşte acuzaţia de lipsire de libertate, procurorul şi poliţiştii din localitate au motivat neînceperea urmăririi penale prin lipsa elementelor constitutive, în sensul că probele ar fi arătat că fata a mers de bună voie în apartamentul interlopului Uţă. Totuşi, aceste afirmaţii sunt contrazise flagrant de imaginile bătăii, surprinse pe camerele de supraveghere de la intrarea în blocul în care locuia Uţă. Pe film se vede foarte clar că fata este trasă de păr violent şi introdusă cu forţa în clădire, fiind totodată lovită de interlopul furios cu picioarele.

Danezu' şi Vampirul

Revenind la cea mai recentă agresiune comisă de George Uţă, cea asupra agentului Codruţ Oprea de la serviciul Investigaţii Criminale din IPJ Dâmboviţa, interlopul se apără, susţinând că în colimatorul său ar fi fost nu poliţistul, ci un anume „Vampirul".

Deşi declaraţia dată în faţa procurorilor şi a judecătorilor a fost contrazisă de relatările martorilor, cert este că, agentul Codruţ Oprea, lovit cu o sticlă în cap, se află în continuare în comă la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost operat până acum de două ori. În ceea ce priveşte fapta interlopului, judecătorul de la Tribunalul Dâmboviţa, care a luat măsura arestării preventive, a apreciat că, „fiind o infracţiune contra vieţii, aceasta creează în rândul opiniei publice o stare de temere şi insecuritate, aşa încât probele care privesc săvârşirea faptei constituie tot atâtea probe certe cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului". Ancheta din acest ultim dosar a scos la iveală că, surprinzător sau nu, camerele de supraveghere din barul unde a avut loc incidentul, nu funcţionau chiar în seara agresiunii asupra poliţistului. Potrivit unor surse locale, barul ar aparţine, prin interpuşi, viceprimarului municipiului, Bogdan Ana. Acesta e suspectat de legături cu clanul Ghenosu. 

Şi după ce a agresat un agent din cadrul IPJ Dâmboviţa, George Uţă a fost prins nu de poliţiştii din Târgovişte, ci de trupele speciale din Bucureşti.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
27 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
23. Chiar asa badie? 10:03 | 10 Septembrie
muc
 
Scris de Ioan
De ce esti incoerent? Chiar nu ai bagat de seama ca eu am scris exact ceea ce repeti: matelotul continua ce a invatat de la maestrul Ion Iliescu? Mancurt esti exact tu. Ai dificultati mari cu descifrarea a ceea ce citesti.
 
Nu simt nevoia sa-l iubesc pe actualul presedinte dar de bine de rau avem o lege a lustratiei, o lege ANI, un inceput de organizare fiscala. Ce poti sa-mi spui ca avem de la fostul in diferite emanatii? Procese si constitutie de 2 bani, Vanghele, Voicu, Nastase, Mazare, Mercedes, praduire samd. Daca actualul era doar o prelungire asa cum incerci sa rationalizezi, fostul ar fi iesit la pensie ...
22. Stii sa citesti, blogger 20? 15:43 | 9 Septembrie
Ioan
De ce esti incoerent? Chiar nu ai bagat de seama ca eu am scris exact ceea ce repeti: matelotul continua ce a invatat de la maestrul Ion Iliescu? Mancurt esti exact tu. Ai dificultati mari cu descifrarea a ceea ce citesti.
21. Ioane.. 09:08 | 9 Septembrie
Dan
 
Scris de Ioan
Draga comentator habauc, suferi grav de amnezie: de sase ani Romania e tara de care isi bate joc Basescu, nu maestrul sau Ion Iliescu.
 
... esti si prost si ROSU. Taci din gura ca spui numai tampenii. daca te duce capul la putina aritmentica treci la urmatoarea etapa a vietii tale:
2010 - 1990 = ?
? - 6 = ??
Tembelule sunt sunt 14 ani impartiti normal ca nu egal de Clanul Iliescu si Marele Tzapone (doar 4 ca de vina a fost sistemul, al cui oare?). revino-ti ca esti praf.
20. Comentatorului 3 07:15 | 9 Septembrie
fencer
 
Scris de Ioan
Draga comentator habauc, suferi grav de amnezie: de sase ani Romania e tara de care isi bate joc Basescu, nu maestrul sau Ion Iliescu.
 
Comentatorule, esti un adevarat mancurt - ai creerii complet spalati, si asta nu de azi, de ieri. Nimic nu se intampla pe lume fara cauze mai adanci. Iliescu si ai lui au pregatit aproape perfect tot ce se intampla azi in Romania. Se aplica proverbul "un prost arunca o piatra in apa si o suta de intelepti se caznesc sa o scoata". Inlocuieste "prost" cu "pesedist al lui ...
19. Ce spui tu nea securila?! 20:06 | 8 Septembrie
rongo23
 
Scris de Ioan
Draga comentator habauc, suferi grav de amnezie: de sase ani Romania e tara de care isi bate joc Basescu, nu maestrul sau Ion Iliescu.
 
Ar fi bine sa de duci la scoala ca sa afli cine praduieste tara de 20 de ani : comunistii tai, in frunte cu ilici psd!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI