Actualitate
 
Paradox. CEDO condamnă Bucureştiul, Parlamentul ţine legea la sertar
Cum plătesc românii muşcăturile câinilor comunitari
29 Iulie 2011
Cum plătesc românii mușcăturile câinilor comunitari
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1963 VIZUALIZARI | COMENTARII  11
Sentinţa dată de CEDO în favoarea unei românce atacate de câini deschide calea pentru noi procese ale victimelor maidanezilor. Despăgubirile vor fi plătite însă din banii contribuabililor.

 

Peste 3.700 de bucureşteni au fost muşcaţi de câini în prima jumătate a acestui an, iar dintre aceştia, peste 1.300 sunt copii, potrivit celor mai recente date ale Prefecturii Capitalei. În fiecare săptămână, zeci de persoane depun la Prefectură plângeri legate de câinii comunitari, spune purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Cristina Şerban. Cazurile care ajung în instanţă sunt însă puţine: Primăria Capitalei spune că, din 2008, împotriva instituţiei au fost înregistrate doar două plângeri în justiţie, iar procesele sunt încă în desfă-şu-rare. Avocatul Iulian Urban, în prezent senator, spune că a obţinut hotărâri judecătoreşti în 5-6 procese, dar despăgubirile acordate de instanţă s-au limitat la contravaloarea tratamentului şi „să execuţi o primărie de sector pentru 1.000 de lei înseamnă prea multă bătaie de cap".

Lucrurile s-ar putea schimba însă, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român pentru că nu a luat suficiente măsuri de protecţie a cetăţenilor împotriva câinilor vagabonzi, după o reclamaţie a unei femei de 71 de ani care a fost atacată de mai mulţi câini în Bucureşti, în 2001. Georgeta Stoicescu, pe atunci în vârstă de 71 de ani, a dat Primăria în judecată şi a obţinut câştig de cauză, dar autorităţile locale au făcut recurs. Femeia a pierdut apoi procesul, pe motiv că nu plătise taxele judiciare.

Cine poate fi tras la răspundere

Dacă rămâne definitivă,  sentinţa CEDO deschide calea unor noi procese intentate de persoanele muşcate de câini. Folosind precedentul CEDO, românii pot primi despăgubiri mult mai mari decât costul tratamentului, iar acestea vor fi plătite din banii contribuabililor, câtă vreme acţiunile în instanţă sunt îndreptate împotriva autorităţilor locale. „Noi, cei care nu suntem de acord să trăim alături de câini maidanezi, plătim despăgubirile din buzunar", spune senatorul Urban. Acesta subliniază că, în decizia CEDO se vorbeşte şi despre rolul societăţii civile în rezolvarea problemei câinilor comunitari, nu doar al autorităţilor. „Cine să te despăgubească? Primăria,  ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor - n.r.), poţi executa silit ONG-uri sau pe vecinii care dau mâncare câinelui care ţi-a muşcat copilul", spune avocatul.

Cabinetul lui Urban a reprezentat-o şi pe actriţa Monica Ghiuţă, după ce aceasta a fost muşcată de trei câini, în 2008. „A fost un proces alături de mai multe persoane. Eu nu am cerut nici o despăgubire, am cerut doar ca banii pentru castrarea câinilor să fie folosiţi pentru aceştia şi nu în alte scopuri", spune actriţa. Chiar dacă a fost atacată de maidanezi, Ghiuţă continuă să-i hrănească. „Cu  câinii de pe stradă m‑am împrietenit", spune ea.

Legea maidanezilor,  la sertar

În ultimii 20 de ani au fost încercate mai multe strategii pentru a rezolva problema, dar nu a funcţionat nici una. În Parlament există o lege referitoare la câinii fără stăpân, care permite autorităţilor locale să decidă eutanasierea acestora, dacă nu sunt adoptaţi. Textul s-a lovit de opoziţia unor parlamentari şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor, care au organizat numeroase proteste la Parlament. Până la urmă, legea a fost scoasă de pe ordinea de zi, deoarece risca să nu întrunească suficiente voturi pentru a fi adoptată.

Autorităţile din Bucureşti intenţionau să construiască un adăpost în afara Capitalei, pentru a lua câinii de pe străzi, dar fondurile pentru acest proiect au fost tăiate.  

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
11 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
11. Cine e mai presus 09:37 | 23 Aprilie
Carmen
 
Scris de VALY
EUTANASIEREA AR TREBUI VOTATA RAPID DEOARERCE NU ESTE UCIDERE ESTE LEGITIMA APARARE !MAIDANEZII AU DEVENIT HAITE UCIGASE SUNT LUPI IN LIBERTATE ,NU MAI SUNT ANIMALUTE, UCID ,DESFIGUREAZA ,SUNT UN PERICOL LA ADRESA VIETII !
 
Chiar nu ne gandim deloc la persoanele dragi cand le luam apararea la caini? Cate cazuri trebuie sa fie inregistrate la spitalul Colentina ca sa reactioneze cineva? Ne e frica sa mergem pe strada iar baietelul meu a ramas traumatizat (viseaza urat, tremura pe strada cand trecem pe langa un caine.....)Cine ne scapa de cainii dintre blocuri??????????????Nimeni .....poate noi singuri
10. coker cea mai blinda rasa !!!!!!!?????? 02:58 | 1 August
NICU
cel ce zice ca un coker e intre cele mai blinde rase se inseala mai bine s-ar mai documenta ptr ce e utilizat un cocker spaniol inainte de a face afirmatiile astea
9. fara caini 13:45 | 31 Iulie
Alex
Luati dom'le toti cainii si castratii, iar cei periculosi eutanasiati. Ce e mai presus omul sau cainele? Iar statul ar trebui sa plateasca zeci pina la sute de mii de euro despagubire pentru traumele psihice care raman, ca sa nu mai vorbesc de mutilari!
8. Urban este fanul teroristului norvegian 20:50 | 30 Iulie
Porumbelul Pacii
Prin urmare nu ma miră ca pe langa imigranti ar vrea sa-i vada starpiti si pe
cateii comunitari.
*
Prefectul Atanasoaie este singura persoana din lume care, pe la 12 ani ,
a fost muscat de un coker (probabil cea mai blanda dintre rasele canine...dar mdeh... animalele
simt sufletul omului).
Pentru ca toti ceilati adolescenti - in special fetele - ...
7. VOTATI EUTANASIEREA ! VOTATI DREPTUL LA VIATA ! 14:48 | 30 Iulie
VALY
EUTANASIEREA AR TREBUI VOTATA RAPID DEOARERCE NU ESTE UCIDERE ESTE LEGITIMA APARARE !MAIDANEZII AU DEVENIT HAITE UCIGASE SUNT LUPI IN LIBERTATE ,NU MAI SUNT ANIMALUTE, UCID ,DESFIGUREAZA ,SUNT UN PERICOL LA ADRESA VIETII !
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI