Actualitate
 
Risc. După aplicarea tăierilor de salarii şi pensii, instanţele de judecată ar putea fi copleşite de procesele celor afectaţi
Cum pot fi câştigate procesele pentru pensii şi salarii
18 Iunie 2010
Președintele Băsescu a spus că despăgubirile vor fi plătite atunci când vor fi bani. (Foto: Andrei Dumitru)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
7184 VIZUALIZARI | COMENTARII  31

Specialiştii în dreptul muncii susţin că cei păgubiţi pot invoca încălcarea Constituţiei, a dreptului muncii, precum şi a legislaţiei europene privind drepturile omului cu mari şanse de succes. Premierul Boc crede însă că în cazul pierdut de Letonia într-o speţă legată de micşorarea pensiilor Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statul garantează dreptul la pensie, dar nu şi „întinderea" acestui drept, adică mărimea pensiei. „Cuantumul diferă în funcţie de cât poate să îşi permită sistemul respectiv la un moment dat", spunea premierul acum două săptămâni. Guvernul se resemnează însă cu ideea pierderii unor procese. Întrebat din ce bani se vor plăti eventualele despăgubiri, preşedintele Traian Băsescu a spus: „plătim când nu mai avem deficit, peste 20 de ani".

Argumentele avocaţilor

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat României Libere că orice pensionar sau bugetar are la îndemână mai multe instrumente juridice pentru a da în judecată statul român în vederea recâştigării drepturilor pierdute. „Argumentele le găsim în Constituţie, unde sunt garantate dreptul la salariu, respectarea legislaţiei muncii, dreptul la şomaj, dreptul la pensie", a afirmat Piperea. El a explicat că pensia este un drept patrimonial, iar „proprietatea este garantată prin Constituţie". Gheorghe Piperea atrage atenţia că nimeni nu poate fi expropriat „fără o dreaptă despăgubire", fie chiar şi în interes public, „aşa cum lasă Guvernul să se înţeleagă" că sunt măsurile de austeritate. „Statul nu este decât un gestionar al fondurilor depuse de salariaţi pentru a beneficia de pensii", a subliniat Piperea.

În privinţa salariilor, Gheorghe Piperea consideră că se încalcă principiile ce stau la baza oricărui contract colectiv de muncă: „Acest contract are caracter de lege şi nu poate fi modificat în mod unilateral. Nici un salariat nu a fost consultat sau întrebat despre aceste diminuări". Avocatul a ţinut să precizeze că „mulţi oameni vor da statul în judecată şi, dacă nu vor câştiga la instanţele româneşti, sigur îşi vor găsi dreptatea la CEDO, cu urmări neplăcute pentru statul român: tribunale blocate şi costuri judiciare uriaşe". La rândul său, avocatul Oana Toader, specialist în dreptul muncii, crede că orice salariat poate invoca principiul constituţional „Dreptul la o viaţă decentă" din Constituţie, dar şi din Cartea Europeană a Drepturilor Omului. „Se poate demonstra în instanţă că statul i-a luat unui cetăţean orice posibilitate de a supravieţui. El poate argumenta că prin tăierile de salariu şi pensie nu mai are posibilitatea să plătească întreţinerea, gazele, lumina, nu mai dispune de surse financiare pentru a se hrăni", a mai spus Toader.

Directorul executiv al Centrului pentru Resurse Umane, Georgiana Iorgulescu susţine la rândul său, că pensionarii şi bugetarii pot ataca în instanţă inclusiv motivele juridice invocate de Guvern pentru justificarea micşorării veniturilor. Ea afirmă că „este un abuz de putere al Executivului să invoci articolul 53 privind siguranţa naţională". „Asta ar însemna că suntem în stare de război, de calamitate sau ţara a intrat în faliment. Dacă ar fi aşa, aceste măsuri ar trebui să afecteze toată populaţia. Dar nu scad decât veniturile pensionarilor şi bugetarilor", a precizat Iorgulescu.

Ce spun juriştii din Parlament?

În acelaşi timp, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda, a reiterat că reducerea valorii pensiilor „este neconstituţională". „Statul nu se poate atinge de acest drept de proprietate, garantat prin Constituţie. Nu se poate face decât prin naţionalizare sau expropriere, însă numai prin dreaptă despăgubire", a subliniat Frunda. In acelaşi timp, deputatul PNL Alina Gorghiu crede că în cazul salariaţilor situaţia este diferită faţă de cea a pensionarilor. „Este mai greu de demonstrat că diminuarea salariilor este în afara legii. Nu se poate merge decât pe varianta dreptului câştigat, a obligativităţii asigurării unui trai decent", a mai spus Gorghiu.  În schimb, senatorul PDL Iulian Urban consideră că legea fundamentală garantează dreptul la pensie, dar nu şi cuantumul său, iar în cazul bugetarilor „nu există argumente".

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
18 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
31. Echivalente 18:01 | 20 Iunie
Nistor
Daca statul ne taie pensiile sub pretextul ca nu are bani nu-i nici o problema ,are active care sunt tot ale noastre.Adica eu i-mi doresc biroul lui Roberta Anastase,sau poate vreu 1000 m de litoral sau delta.Altii poate doresc 1000mp la Babele,cineva paoate dorii Sfinxul etc in contrapartida la teapa pe care vrea sa ne o traga.
Eu cred ca se paote rezolva asa .Eu sunt deacord sa -mi ...
30. In cazul asta, CIM si CM sunt relevante 05:53 | 19 Iunie
civis
 
Scris de elena
de Codul Muncii ai auzit ? sau la tine guvernul aplica si legea..
 
Elena, in cazul asta CIM si/sau (dupa caz) CM reprezinta "legea" in speta in cazul unei actiuni in justitie. Ori acestea pot diferi de la caz la caz.
29. bla,bla 23:43 | 18 Iunie
elena
 
Scris de stefan
cea mai mare gogorita, nu exista drept salarial castigat si care sa nu poata fi diminuat ! adica daca am azi salariu de 8000 euro, inseamna ca patronul e obligat sa ma plateasca pana la pensie asa ? gogosi !
 
de Codul Muncii ai auzit ? sau la tine guvernul aplica si legea..
28. Statul ar vrea sa plateasca "cat poate" 21:45 | 18 Iunie
civis
Ciudata afirmatia facuta de d-l Boc cu referire la volatilitatea cuantumului pensiei, care, in opinia dansului ar fluctua functie de cat ar putea statul sa ofere in momentul respectiv. Fiindca asta inseamna ca, la o adica, am putea primi pensii de 1 leu, nu-i asa ? In aceasta logica, inseamna ca fiecare angajat ar trebui sa plateasca CAS atat cat si-ar putea permite la momentul / luna ...
27. patrimoniul se poate "clinti" ... 20:58 | 18 Iunie
adriana pusch
Darea in judecata ar trebui sa se sprijine pe LIPSIREA CETATEANULUI DE DREPTUL LA EXISTENTA ! Se poate prezenta calculul exact al cheltuielilor unui pensionar (hrana, cheltuieli cu regia, medicamente, consultatiile medicale) si vazut cat la suta de fapt reprezinta valoarea venitului acestuia.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI