13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA a început urmărirea penală faţă de deputatul Marian Cătălin Rădulescu

DNA a început urmărirea penală faţă de deputatul Marian Cătălin Rădulescu

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor decorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul RĂDULESCU CĂTĂLIN MARIAN, deputat în Camera Deputaţilor, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile concurente de:

– efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia

– dare de mită în formă continuată

În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie 2013 – februarie 2014, Rădulescu Cătălin Marian, concomitent cu ocuparea funcţiei de deputat în Parlamentul României – Camera Deputaţilor, s-a ocupat de administrarea şi controlul societăţii S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L., efectuând în acest sens operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Concret, acesta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile administratorului de drept, manifestându-se totodată şi ca director general al societăţii.

Astfel, inculpatul Rădulescu Cătălin Marian a efectuatnemijlocit următoarele tipuri de operaţiuni, care intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept / directorului general:

– a semnat personal documente financiar – contabile şi juridice ale societăţii

– a efectuat interviuri pentru angajarea personalului

– a reprezentat societatea în relaţiile cu terţii, negociind în mod direct contracte de execuţie, de prestări servicii, contracte de execuţie lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanţă, respectiv lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor;

– a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de procedurile de participare a societăţii la licitaţiile publice, precum şi activitatea lucrătorilor din cadrul serviciului financiar – contabil al societăţii, stabilind detalii legate de facturare, plăţi, garanţii bancare ş.a.;

– a depus diligenţe de identificare a unor potenţiali clienţi sau oportunităţi de afaceri pentru societatea S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L. şi de recuperare a unor creanţe ale societăţii,

– s-a deplasat la faţa locului, în cadrul procedurilor de execuţie a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, negociind şi recepţia lor;

Spre exemplu, în exercitarea funcţiei de administrator de fapt şi director general de fapt al societăţii, Rădulescu Cătălin Marian a negociat şi a obţinut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui centru comercial din Piteşti, semnând în acest sens un contract de execuţie din partea S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L.

În cadrul negocierilor respectivului contract, în luna iulie 2013, deputatul Rădulescu Cătălin Marian i-a promis 10.000 de lei unei persoane, manager de proiect, pentru ca aceasta să nu ridice obiecţii privind execuţia lucrărilor de asfaltare.

Promisiunea respinsă a fost reluată ulterior, la momentul semnării procesului verbal de recepţie, respectiv la 27 august 2013. La acel moment, persoana însărcinată cu avizarea calităţii lucrării a ridicat obiecţiuni cu privire la calitatea lucrării şi, pe cale de consecinţă, a condiţionat semnarea procesului verbal de recepţie de reducerea devizului.

În această împrejurare, deputatul Rădulescu Cătălin Marian a reluat promisiunea iniţială privind oferirea sumei de 10.000 lei, pentru ca funcţionarul să semneze procesul verbal de recepţie fără obiecţiuni (şi fără reducerea devizului). Funcţionarul a refuzat din nou, motiv pentru care procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost semnat cu reducerea devizului.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, respectiv 3 martie 2014 până la terminarea urmăririi penale, inculpatul Rădulescu Cătălin Marian trebuie să respecte următoarele obligaţii:

să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;

să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

să nu părăsească ţara altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului

să nu se apropie de denunţător, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale;

să nu exercite în continuare activităţi de administrator / director general / director al S.C. CONCORDIA CON. STRADE S.R.L.;

să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

La data de 3 martie 2014, procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Rădulescu Cătălin Marian calitatea sa procesuală de inculpat şi luarea măsurii controlului judiciar, în conformitate cu art. 309 şi 212 din Codul de Procedură Penală.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă