Actualitate
 
Filmul arestărilor lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic
10 Aprilie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
4972 VIZUALIZARI | COMENTARII  9
Înalta Curte de Casaţie şi justiţie a dispus, vineri noapte, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a judecătorului Florin Costiniu şi a oamenilor de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu. Aceştia sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi cumpărare de trafic de influenţă în acelaşi dosar în care a fost trimis recent după gratii şi senatorul PSD Cătălin Voicu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată, iar avocaţii celor trei au anunţat că vor depune recurs luni dimineaţă.

La ieşirea din sala de judecată, judecătorul Costiniu a spus că pleacă direct în arest şi nu a dorit să comenteze decizia curţii. Căşuneanu şi Locic au părăsit sediul ÎCCJ înainte de pronunţarea sentinţei. Avocatul lui Căşuneanu a spus, însă, că acesta se va prezenta la arestul Poliţiei Capitalei în cel mult o oră de la pronunţarea deciziei instanţei. La rândul lor, avocaţii lui Locic au spus că acesta va pleca şi el spre arest. "Justiţia trebuie să-şi facă datoria, iar eu am încredere în ea", este singurul comentariu pe care l-a făcut Locic la ieşirea din sala de judecată.

Decizia curţii reprezintă o premieră pentru justiţia română, magistratul Florin Costiniu fiind primul şef de secţie (cea Civilă) din cadrul ICCJ care este trimis în arest preventiv. Nici situaţia lui Locic şi Căşuneanu nu este mai prejos. În ultimii 20 de ani, au existat foarte puţine exemple de personaje de calibrul celor doi reţinute de procurori. Presa a dezvăluit legăturile acestora cu politicieni sau foşti ofiţeri de informaţii, precum şi apetitul lui Costel Căşuneanu pentru afacerile cu statul.

Filmul zilei de vineri:

Ora 00.00 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţa: Cei trei au fost trimişi în judecată pentru 29 de zile.

Ora 23.25 - Marius Locic a plecat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ora 23.05 - Costel Căşuneanu a plecat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ora 23.00 - Şedinţa de judecată s-a încheiat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare, după o şedinţă care a durat mai bine de 15 ore, urmând să ia o decizie cu privire la propunerea DNA, de arestare preventivă a judecătorului Costiniu şi a oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.

Ora 19.35 - Audierile au luat sfârşit. Urmează pledoariile avocaţilor.

Ora 18.10 - Magistratul Florin Costiniu a intrat în sală, pentru a fi audiat.

Ora 17.30 - Familia lui Costel Căşuneanu a părăsit sediul ICCJ.

Ora 17.15 - Instanţa Supremă a luat o nouă pauză de 30 de minute.

Ora 15.00 - Procesul a fost reluat. Urmeaza să fie audiat judecătorul Florin Costiniu, a cărui ordonanţă de reţinere expiră la ora 15.30. Este de aşteptat ca, după audieri, deliberările să dureze câteva ore.

Ora 14.05 - Marius Locic a ieşit de câteva ori din sala de judecată, fără cătuşe la mâini, pentru a  vorbi cu fratele său şi cu cei câţiva apropiaţi aflaţi pe holul instanţei supreme. Întrebat de fratele său de ce nu rămâne în afara sălii de judecată, alături de cei care îl aşteaptă, Locic a răspuns că preferă să stea în sală, pentru că nu doreşte să dea declaraţii presei.

Ora 14.00 - Ordonanţa de reţinere a lui Florin Costiniu expiră la 15.30. Toţi cei trei se află în sala de judecată, aşteptând reluarea şedinţei, Costiniu cu cătuşe la mâini.

Ora 13.50 - Şedinţa a fost suspendată, a doua oară astăzi, în timpul audierii lui Marius Locic. Până la expirarea ordonanţei sale de reţinere mai fiind zece minute.

Ora 13.10 - A expirat şi ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui Marius Locic. Potrivit legii, cei doi ar putea cere să le fie scoase cătuşele de la mâini.

Ora 12.51 - Ordonanţa de reţinere a lui Costel Căşuneanu a expirat,  în condiţiile în care audierea sa nu se încheiase, şi nici Marius Locic sau Florin Costiniu nu fuseseră audiaţi. Pentru ceilalţi doi ordonanţele de reţinere expiră la ora 13.40, respectiv 14.00.

Ora 11.15 - Cei trei inculpaţi sunt audiaţi separat, primul fiind Costel Casuneanu. În timpul audierilor, ceilalţi doi inculpaţi sunt, pe rând, scoşi din sală.  

Ora 11.05 - Şedinţa de judecată în care se discută cererea DNA de arestare a judecătorului Costiniu şi a oamenilor de afaceri Casuneanu şi Locic a fost reluată. Prima ordonanţa de reţinere, pe numele lui Marius Locic, expiră la ora 12.51.

Ora 10.50 - Instanţa supremă a respins cele trei excepţii de nelegalitate ridicate de avocatul omului de afaceri Costel Căşuneanu şi a reînceput judecarea cererii DNA de arestare preventivă a judecătorului Costiniu, a lui Marius Locic şi Costel Căşuneanu. În acest moment, omul de afaceri Costel Căşuneanu este audiat, ceilalţi doi inculpaţi, judecătorul Costiniu şi Marius Locic fiind scoşi din sala de judecată, pentru a nu asculta declaraţia lui Căşuneanu. Ulterior, vor fi audiaţi şi Florin Costiniu şi Marius Locic.

Ora 9.45 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat, la ora 9.45, şedinţa de judecată în care se discută cererea DNA de arestare a judecătorului Costiniu, Căşuneanu şi Locic, după ce avocatul lui Căşuneanu a ridicat trei excepţii. Astfel, judecătorul Corina Jîjîie deliberează cu privire la excepţiile ridicate. Avocatul lui Căşuneanu, Gheorghiţă Mateuţ, a susţinut în faţa instanţei că clientul său nu a fost audiat înainte de întocmirea propunerii de arestare şi că omul de afaceri Căşuneanu nu a fost audiat înainte de a se emite ordonaţa de punere în mişcare a acţiunii penale. Tototdată, potrivit avocatului Mateuţ, instanţa deliberează şi cu privire la nemotivarea suficientă a propunerii procurorilor DNA de arestare preventivă.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
10 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
9. Apa trece, pietrele raman 10:40 | 11 Aprilie
Valeriana
Draga Valeriu, sunt unul din analfabetzii de serviciu, unul din cele 4 milioane de bolovani care au votat, unul din salbaticii care nu inteleg ce e aia civilizatie in care hotia trebuie dovedita milimetric. Pai nu s-a dus DNA-ul in fata Curtii Supreme adica in fata prietenilor lui Costiniu iar aceasta dupa 16 ore de deliberari a trebuit sa recunoasca faptul ca dovezile sunt irefutabile ...
8. Circ dezgustator! 10:13 | 10 Aprilie
Valeriu
Cu doua exceptzii, doar manelistii de serviciu - obligatoriu semianalfabetzi - care exulta si dau cu "Huooo!", gresind insa destinatarii. Adriana Push si Tase au priceput cum stau lucrurile si nu se ambaleaza, ci dimpotriva... Circul dezgustator al incatusarii unor oameni carora nu li s-a dovedit milimetric si fara putintza de tagada vinovatzia ne prezinta lumii civilizate ca fiind ...
7. d-ale noastre 09:13 | 10 Aprilie
iliescovici ...
am in memorie imagini cu nevasta presedinta a lui costiniu precum si pe madam pivniceru,care cu manie proletara ,nu cu mult timp in urma,sustineau sus si tare despre necesitatea acordarii unor drepturi salariale si de pensionare pentru aceasta tagma a magistratilor,care sa-i tina departe si impartiali de orice tentatie lumeasca chipurile a restului populatiei din acest neam.Poate sa ne spuna ...
6. te mai mira ceva ? 09:11 | 10 Aprilie
iuliian
orice smecher caruia i-a mers smenul se defineste cu emfaza, om de afaceri...si mai ales daca a sprijinit si niscaiva lepadaturi politice, cercul se inchide, cuprinzand in hora, figuri de joasa speta morala, care au in comun, goana dupa inavutire, lipsa de scrupule in atingerea scopului, dar mai ales, sfidarea legii pe care tot ei au facut-o pentru a fura, intr-un dispret total fata de ...
5. teatru costiniu 08:59 | 10 Aprilie
tase
 
Scris de angela
sa iasa din puscarie la sfintul asteapta. Cum este posibil ca un judecator de la iccj sa intre in cirdasie cu niste nenorociti de soferi.
 
Ce naivi suntem. Fac asta ptr. cateva zile de ochii lumii.Pe rand o sa iasa basma curata,fara sa-si dea seama justitia ca-si pierde si ultima farama de credibilitate.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
RUN DATA SOLUTIONS SATI