23.9 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSpecialInspectoratul a revenit: vrea să recupereze prejudiciul de 75,5 miliarde de lei...

Inspectoratul a revenit: vrea să recupereze prejudiciul de 75,5 miliarde de lei de la inculpatii din lotul Năstase

 

Inspectoratul de Stat pentru Construcţii a trimis luni o nouă adresă la Inalta Curte prin care a anunţat că se constituie, din nou, parte civilă prejudiciată cu suma de peste 75,5 miliarde de lei vechi în dosarul în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani închisoare cu executare, spun surse de la instanţa supremă.

Inspectoratul a trimis aceast document la Inalta Curte la ordinul şi cu încuviinţarea lui Ponta, cu scopul de a atenua acuzaţiile de ingerinţe în actul de justiţie, spun sursele RL. Reamintim că premierul a fost acuzat că a vrut să-l ajute pe Năstase să scape de dosarul penal „Trofeul Calităţii” în care a fost condamnat la doi ani închisoare cu executare.

Aceste acuzaţii au apărut deoarece, chiar din prima sa şedinţă de conducător al guvernului, Victor Ponta a trecut in subordinea sa directă Inspectoratul pentru Construcţii, apoi a numit un alt şef- Constantin Adrian Balaban Grăjdan-, care a trimis o adresă la Inalta Curte cu inexistenţa inexistenţa prejudiciului în baza căruia avocaţii au cerut achitarea lui Năstase.

Citeşte şi Informaţie şoc. Grăjdan a fost detaşat de la Armată la Inspectoratul în Construcţii „pentru a executa misiuni”

Potrivit propriei declaraţii date RL, Balaban-Grăjdan a făcut acest lucru „pentru a-şi repara cumva greşeala faţă de Năstase”deoarece, în urmă cu câţiva ani, el a fost cel care dus documente la DNA în baza cărora fostul premier a fost inculpat şi trimis în judecată.

După ce Balaban-Grăjdan a trimis adresa la Inalta Curte pentru a-l salva pe Năstase, procurorii anticorupţie l-au învinuit pentru favoriarea infractorului şi au ridicat documente de la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii. De asemenea, procurorii i-au audiat pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe responsabilii care din 2008 pînă în 22 mai 2012 au cerut recuperarea prejudiciului.

Citeşte şi Ministrul Justiţiei îi dă o mână de ajutor lui Victor Ponta în scandalul Balaban – „Trofeul Calităţii” – Adrian Năstase

Complicitate

Sursele RL spun că Ministerul Justiţiei, cu ştiinţa ministrului Titus Corlăţean, l-ar fi ajutat pe Balaban -Grăjdan să redacteze adresa către Inalta Curte în aşa fel încât să fie utilă lui Năstase. „Balaban-grăjdan nu s-a consultat cu nimeni de la noi din Inspectorat pentru redactarea adresei către Inalta Curte, ci cu cei de la Ministerul Justiţiei. Noi avem sediu comun cu Ministerul Justiţiei şi a fost uşoară deplasareasa acolo” spun surse ISC.

Contactat de RL, Titus Corlăţean a declarat: „Cu mine nu s-a consultat Grăjdan. Nu exclud să se fi consultat cu alţii. Inspectoratul este într-adevăr pe acelaşi palier cu mine, dar la mine personal nu a fost.”

Cele mai citite

Ucraina atacă infrastructura energetică din Crimeea și teritoriile ocupate: „Moscova va cădea”

Forțele ucrainene afirmă că au atacat 13 obiective din infrastructura energetică aflată sub control rusesc, în cadrul unei operațiuni desfășurate în perioada 1-2 iulie.Potrivit...

VIDEO. Maia Sandu laudă „eforturile depuse” de premier înainte de demisia acestuia

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat vineri demisia, după doar opt luni în funcție, afirmând într-o postare pe Facebook că nu mai poate...

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia: „Aleg să plec”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat vineri că demisionează din funcție, fără să ofere detalii despre motivele care au stat la baza deciziei....
Ultima oră
Pe aceeași temă