12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialINTERCEPTĂRI. Judecătorul Mustață dădea informații secrete din dosare intermediarilor pe care îi...

INTERCEPTĂRI. Judecătorul Mustață dădea informații secrete din dosare intermediarilor pe care îi folosea pentru luare de mită

Judecătorul Stan Mustățea  de la Curtea de Apel București, arestat pentru mai multe infracțiuni de corupție alături de grefiera sa, Mariana Curea, a folosit  informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi a permis  accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Persoanele neautorizate erau intermediarii folosiți de judecător pentru a racola clienți dispuși să plătească bani pentru hotărâri judecătorești definitive.

Între cei care urmau să beneficieze de achitări sau condamnări cu suspendare s-au aflat infractori periculoși care au rănit persoane cu cuțitul sau o persoană care a ucis un copil în accident de circulație.

Citește și: EXCLUSIV. INTERCEPTĂRI Cum l-a obligat judecătorul Mustață pe MEME STOICA să-i dea mită dacă vroia să iasă din pușcărie

În convorbirile purtate în mediul ambiental la 11.04.2014 şi 16.04.2014, inculpatul MUSTAŢĂ Stan, în contextul în care trecea în revistă toate dosarele penale aflate pe lista sa de şedinţă, le-a solicitat  intermediarilor Ion BORANCIU și Florian Alexandru, "specializati"  în căutarea clienților dispuși să dea mită pentru hotărâri judecătorești definitive favorabile, să noteze numele, prenumele şi adresa subiecţilor procesuali, în vederea contactării acestora, prilej cu care urma să li se transmită „oferta” judecătorului de caz, în schimbul unor sume de bani.

Citește și: EXCLUSIV. Interceptări Judecătorul Mustățea – trafic de influență pentru o sumă de până la 150.000, probabil euro

Astfel, judecătorul MUSTAŢĂ Stan a dictat interlocutorilor săi:

  • Uite, bă, RUPIŢĂ, Aleea…., numărul …, bloc …, scara … sector 4
  • COJOCARU, lu’ acesta, COJOCARU, strada……, sector 5
  • Uite, mă, Pantelimon, strada….., a dat cu cuţitu’, tentativă la omor deosebit de grav. Îl cheamă LINCAN Ion
  • Uite, bă, aici, toţi sunt din comuna …. A omorât un copil de 15 ani, cu maşina”, „Da, e definitivă la noi. Familia COŢOC, COTOC şi SPÂNU, SPÂNU şi BURCEA
  • BURDOAZĂ ALEXANDRU NICOLAE, are fraudă… are fraudă informatică şi înşelăciune …[neinteligibil]… Bucureşti, sector 6 …[neinteligibil]… Aleea Istru …[repetă pronunţând literele]… «I… S… T… R… U…» ISTRU
  • Ar merge, da, dacă găseşti, găseşte… P-ăsta n-ai de unde să-l găseşti …[neinteligibil]… P-ăsta dacă-l găseşti. Da’ mi-a… Azi mi-a dat MARIANA planificarea la trei”.

Citește și: INTERCEPTĂRI. Judecătorul șpăgar avea mercurial: 30.000 euro pentru anularea condamnării, 20.000 pentru trafic de influență la colegi

Conform proceselor-verbale de verificare existente la dosarul cauzei, persoanele indicate de judecătorul MUSTAŢĂ Stan  ca fiind posibili clienți deoarce în dosarele lor se va pronunța completul pe care îl prezida el însuși.

Citește și: EXCLUSIV. De frica interceptărilor, judecătorul Mustață negocia sentințele și mita în closet, unde trăgea apa des

 MUSTAŢĂ Stan sau  CUREA Mariana au vorbit uneori despre planificarea judecătorilor în şedinţele de judecată şi despre compunerea completelor în fața intermediarilor Boraciu și Alexandru, ceea ce este interzis. De asemenea, cei doi le-au relatat celor doi intermediari  numele unor  judecători care urmau să facă parte din anumite complete, faptul că un anumit judecător urma să intre în concediu şi alte astfel de informaţii secrete de serviciu.

Cele mai citite

Top 5 electrocasnice care îți pot face viața mai ușoară

În societatea de azi, tehnologia a revoluționat cu adevărat felul în care oamenii lucrează și trăiesc, iar electrocasnicele moderne au devenit o parte integrantă...

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...

România va avea un nou stadion ultramodern! Primarul a anunțat începerea studiului de fezabilitate

Finalista Cupei României, Oțelul Galați, va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut de primarul oraşului, Ionuţ Pecheanu, care a anunțat începerea studiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă