Actualitate
 
PDL şi PNL, amendate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru probleme cu finanţarea
9 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
347 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal au dat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, solicitând Judecătoriei Sectorului 1 să anuleze amenzile de câte 5.000 de lei primite de cele două partide pentru neregulile descoperite de Autoritate în legătură cum au fost finanţate aceste entităţi.

Amenzile au fost date spre sfârşitul anului trecut, iar procesele de contestare se află în prezent pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.

În cazul PNL, pe lângă amenda de 5.000 de lei, Autoritatea Electorală a propus şi confiscarea de la liberali a sumei de 10.819,21 lei, banii care ar fi fost obţinuţi ilegal.

Mai exact, în urma controlului efectuat, Autoritatea a constatat că în judeţele Vrancea şi Sălaj organizaţiile PNL au încasat sume din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit cu titlu de donaţie fără ca liberalii să publice în Monitorul Oficial toate datele de identificare a persoanelor care au făcut donaţii. În ceea ce priveşte încasarea donaţiilor, PNL nu deţinea documente de identificare a persoanelor donatoare.

Avocaţii PNL au cerut anularea amenzii şi a confiscării arătând că prin nepublicarea datelor de identificare a donatorilor partidul nu a încălcat legea ci doar a protejat contribuabilul faţă de divulgarea unor informaţii personale (nume, venit, adresă, CNP). 

PDL a fost sancţionat tot pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.  Controlul Autorităţii Electrale Permanente a vizat activitatea financiar-contabilă din 2010, iar faptele imputate democrat - liberalilor au constat în utilizarea a resurselor obţinute de la bugetul de stat cu altă destinaţie decât cea permisă. 

Sumele "rulate" de PDL pentru care au şi fost sancţionaţi democrat-liberalii sunt însă mici: între 300 de RON şi 1800 de RON. 

Avocaţii PDL spun însă că unul din cazurile pentru care a fost amendat partidul, găsit la PDL Bihor, a fost de fapt o eroare în privinţa modului cum a fost înregistrată în contabilitate suma de 1822 lei, eroare care ar fi putut fi rectificată.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
2 voturi
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI