16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima înfrângere a baronului de Argeş

Prima înfrângere a baronului de Argeş

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a primit 3 ani şi 4 luni cu executare, decizia nefiind definitivă. Pe parcursul anchetei, Nicolescu a beneficiat de sprijinul propriului partid, ai cărui lideri l-au apărat inclusiv în stradă.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Nicolescu deoarece în perioada 2006 – 2008, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, acesta a pretins şi a primit de la Cornel Penescu, asociat şi acţionar majoritar la S.C. PIC S.A., sume de bani sau bunuri în valoare totală de peste 66.000 lei pentru ca instituţia pe care o conducea să achiziţioneze produse alimentare şi nealimentare, în unele cazuri cu nerespectarea procedurilor legale de achiziţie publică. Suma remisă cu titlu de mită reprezintă aproximativ 10% din valoarea totală a acestor contracte.

De asemenea, potrivit procurilor anticorupţie, în luna iunie 2009, baronul PSD Nicolescu Constantin l-a determinat pe Ion Pop, primar al comunei Stâlpeni, judeţul Argeş, să nu amendeze cu 10.000 lei o persoană care ridicase pe domeniul public o construcţie fără avizele necesare. Atunci, una dintre măsurile luate a fost reţinerea preşedintelui CJ Argeş, dar PSD, în frunte cu Victor Ponta, s-a mobilizat şi a făcut lanţ uman pentru protejarea baronului local. Când instanţa de judecată a pronunţat arestarea preventivă, baronul local a leşinat, a fost dus la Bucureşti la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde medicii Mircea Beuran şi Şerban Brădişteanu (foşti parlamentari PSD cu probleme juridice) au decretat că trebuie operat deoarece are afecţiuni cardio-circulatorii. Aflat în această stare de boală, instanţa superioară a decis cercetarea lui în libertate, Nicolescu scăpând astfel de arestul preventiv.

Conflictul de interese, descoperit de ANI

În 2011, Agenţia Naţională de Integritate informa că Nicolescu a semnat şi aprobat, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei – TVA inclusă – şi un contract adiţional de prelungire a perioadei de derulare). Firmele beneficiare au fost S.C. AUTOPRO MOND S.A. şi S.C. MAC AUTO S.A., societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar, cu 92,194%, respectiv 63,08%. De asemenea, potrivit ANI, S.C. AUTOPRO MOND S.A., S.C. MAC AUTO S.A. (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar) şi S.C. DINIK MAR ARG S.R.L. (societate la care Viorica Nicolescu, soţia preşedintelui CJ, este acţionar majoritar) au încheiat alte 12 contracte în valoare de peste 300.000 lei cu instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş.

ANI mai susţine că există indicii temeinice potrivit cărora şeful CJ este vinovat şi de infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece în declaraţiile de interese depuse în 2004, 2005, 2008, 2009 şi 2010 baronul PSD Nicolescu nu a menţionat calitatea de acţionar deţinută la mai multe societăţi. În plus, în declaraţia de interese depusă la data de 3.11.2010, Nicolescu nu a menţionat 18 contracte aflate în derulare, încheiate de S.C. AUTOPRO MOND S.A. (societate comercială la care era acţionar majoritar) cu instituţii şi autorităţi publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea CJ Argeş. De pe urma acestor contracte, firmele familiei Nicolescu au încasat peste 1,5 milioane lei în perioada 2006-2010.

În urma acestor constatări, Agenţia Naţională pentru Integritate a sesizat instanţa de contencios administrativ pentru anularea actelor emise de Constantin Nicolescu în favoarea firmelor sale şi a sesizat Parchetul. În mod bizar, pe contencios, Curtea de Apel Tg Mureş a dat câştig de cauză baronului PSD de Argeş, în timp ce alte Curţi de Apel, în situaţii mult mai puţin flagrante şi cu contracte mai puţine, au anulat actele nelegale, cum a fost, spre exemplu, decizia Curţii de Apel Timişoara în cazul democrat-liberalului Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, care a încheiat un singur contract cu o societate unde acţionari erau soţia, fiica şi ginerele său. Dosarul penal pentru conflictul de interese de la DNA încă nu a fost soluţionat, spun surse judiciare.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă