19.1 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSpecialRecursul lui Silviu Bian la decizia de arestare se judecă la CAB

Recursul lui Silviu Bian la decizia de arestare se judecă la CAB

Recursul fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, la decizia prin care a fost arestat preventiv se judecă, joi, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), scrie Agerpres.

Premierul Emil Boc l-a demis pe 16 octombrie pe Silviu Bian din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în locul acestuia fiind numită Iulia Cârcei, care va asigura temporar conducerea ANOFM până la numirea unui preşedinte al instituţiei.

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 16 octombrie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului preşedinte ANOFM Silviu Bian acuzat că a primit mită de la subalterni.

Judecătorii TB au judecat pe 16 octombrie propunerea procurorilor anticorupţie, în şedinţă secretă, în cameră de consiliu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut duminică pe preşedintele ANOFM, Silviu Bian, sub acuzaţia că a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM, informează un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Silviu Bian pe o perioadă de 24 de ore.

„Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit anchetatorilor, în mod similar, pe data de 15 octombrie 2011, Silviu Bian a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Cele mai citite

Ilie Bolojan, mesaj după terminarea mandatului de premier:  Am dovedit că se poate guverna și altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public și...

La o zi după învestirea noului Executiv, fostul premier Ilie Bolojan a publicat miercuri un mesaj adresat românilor, în care a vorbit despre mandatul...

Luca Niculescu va face prima vizită oficială la Chișinău. Premierul a discutat cu omologul din Republica Moldova despre proiectele comune

Premierul Luca Niculescu a discutat telefonic cu omologul său din Republica Moldova, Vasile Tofan, despre continuarea proiectelor bilaterale și sprijinul acordat parcursului european al...

Foştii miniştri USR şi-au prezentat bilanţul şi anunţă că vor monitoriza Guvernul Niculescu

Foştii miniştri USR Diana Buzoianu, Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Irineu Darău, alături de fostul secretar general al Guvernului Dan Reşitnec şi de liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă