16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialSechestru pe casele lui Mitică Dragomir

Sechestru pe casele lui Mitică Dragomir

Anchetatorii au pus sechestru pe trei imobile care aparțin lui Mitică Dragomir, anunță Poliția Capitalei. Măsura a fost luată în vederea recuperării prejudiciului în dosarul în care acesta este cercetat. Sechestrul a fost pus pe două vile din Capitală și pe un apartament din Mamaia.

”În cursul zilei de azi, 16 aprilie 2014, poliţişti din cadrul D.G.P.M.B., sub supravegherea unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, continuând activităţile de urmărire penală privind pe inculpaţii Dragomir Dumitru, Corbu Mihai şi Arhire Radu, au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei imobile, identificate ca aparţinând lui Dragomir Dumitru, în vederea creării posibilităţii de recuperare a prejudiciului cauzat, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor pentru care este cercetat”, informează Poliția Capitalei.

Citește și: Mitică Dragomir va fi cercetat în libertate. Fostul șef al LPF: S-a făcut dreptate. Oamenii de afaceri Corbu și Arhire, arestați

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu inculpatul Corbu Mihai – administrator al SC C.P. SRL, cu intenţie, a determinat membrii LPF să aprobe acordarea/plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC C.P. SRL, drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat, în scopul însuşirii sumei anterior menţionate, arată procurorii.

Pentru realizarea acestui scop, Dumitru Dragomir, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. El a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere, care atestă desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător, cu societatea administrată de Mihai Corbu şi Radu Arhire.

În baza contractului de intermediere, fostul preşedinte al LPF a obţinut aprobarea plăţii, de către Adunarea Generală a Acţionrilor (AGA), a unui comision de 5 la sută din preţ către societatea administrată de inculpatul Mihai Corbu, cunoscând că aceste servicii nu au fost prestate.

Totodată, în fiecare întrunire a AGA din această perioadă, Dragomir, care a condus adunările, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinându-i să-şi dea acordul pentru încheierea contractului de mandat între LPF şi societatea administrată de Corbu şi Arhire, deşi contractul între LPF şi SC R. SRL s-a încheiat ca urmare a negocierii directe.

Deşi cunoştea că acel contract de mandat (intermediere) a rămas fără obiect şi din punct de vedere juridic, Dragomir l-a executat în sensul că a plătit în trei tranşe comisionul către societatea administrată de Corbu şi Arhire, mai arată procurorii.

Din societatea administrată de Corbu şi Arhire, suma de bani a fost transferată în cele din urmă, în baza unor relaţii comerciale fictive, în conturile unor societăţi fantomă, iar din conturile acestora sumele de bani au fost scoase în numerar şi returnate inculpaţilor, potrivit Parchetului TB.

Avocatul lui Dumitru Dragomir, Alina Gingirov, a declarat luni, după reţinerea clientului său în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, că acesta e acuzat de spălare de bani, delapidare şi evaziune, iar procurorii nu au ţinut cont de probele pe care le-a adus.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă