Actualitate
 
Decizie. Tribunalul Argeş şi-a motivat ieri decizia de arestare a preşedintelui Consiliului Judeţean
Surprizele din cazul Nicolescu (documente)
1 Februarie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
10139 VIZUALIZARI | COMENTARII  60
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, ar fi favorizat o societate comercială căreia i-a dat contracte plătite cu bani europeni în baza unor acte false. Aceaşi firmă, Zeus SA, apare şi în dosarul penal al lui Adrian Năstase „Trofeul Calităţii", ca fiind donatoare de bani pentru campania electorală din 2004 a liderului PSD.


Tribunalul Argeş a decis arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, pentru fapte de corupţie deoarece ar fi existat indicii că, prin funcţia pe care o deţinea, acesta putea influenţa învinuiţi şi martori din acelaşi dosar. Arestarea ar fi fost necesară deoarece pedeapsa este mare (între 10 şi 20 de ani închisoare) şi pentru a descuraja fapte similare, spune Tribunalul Argeş.

Faptele care i-au determinat pe procurori să ceară arestarea

» La data de 2 aprilie 2009, DNA Piteşti s-a sesizat din oficiu de faptul că Nicolescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi ordonator principal de credite, a favorizat firme deţinute de membrii familiei sale sau de afini, în vederea obţinerii unor contracte de reparaţii unităţi şcolare sau ale infrastructurii locale. Potrivit magistraţilor, Nicolescu a determinat avantaje pentru apropiaţii săi în detrimentul intereselor publice, a favorizat restituiri de terenuri unor persoane care nu aveau dreptul.

» La data de 19 iunie 2009, DNA Piteşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că patronul SC PIC SA, Cornel Penescu, în anul 2006, i-a dat 280 de milioane de lei vechi preşedintelui CJ Argeş Nicolescu pentru ca acesta să achiziţioneze de la firma sa, mărfuri în valoare de 2,8 miliarde lei vechi (adică mita ar fi fost de 10% din valoarea contractului de achiziţie). Aceste in-formaţii au fost aflate de procurori în timp ce îl anchetau pe Penescu pentru spălare de bani, mită, gestiune frauduloasă. De asemenea, magistraţii spun că Nicolescu ar fi vorbit cu un primar să nu-l amendeze pe Penescu pentru nereguli comise când şi-a construit, fără au-torizaţie de construcţie, un imobil pe domeniul public în localitatea Stâlpeni. În acea perioadă, convorbirile lui Penescu erau interceptate de procurori într-un dosar de spălare de bani pentru care a fost ulterior arestat preventiv. Primarul lo-calităţii, Ion Popa, a fost învinuit, şi el, şi i se impută suma de 10.000 de lei amendă care trebuia să intre în bugetul local.

Contracte pentru firma băiatului

» În 2008, DNA Piteşti a deschis un dosar şi pentru accesarea de fonduri Phare, în valoare de aproape 900.000 de euro, pentru reabilitarea a două şcoli şi două grădiniţe din Argeş, în baza unor documente false sau incomplete. Lucrările au fost date spre executare firmei ZEUS SA, controlată de Gheorghe Dobre. Imediat după ce Dobre a primit lucrările, a încheiat, la rându-i, contracte de lucrări cu firma fiului lui Nicolescu. De asemenea, Dobre i-a vândut băiatului lui Nicolescu şi un spaţiu comercial în Piteşti. Potrivit documentelor, deşi Zeus nu a efectuat toate lucrările de reabilitare la cele patru unităţi şcolare, a încasat banii proveniţi din bugetul european în baza unor acte false de recepţie lucrări. Prejudiciul calculat este de circa 52.000 euro, fără TVA.

Toate aceste fapte au fost conexate într-un singur dosar, iar Constantin Nicolescu a fost inculpat abia după ce au fost adunate toate documentele de la toate instituţiile statului, s-au făcut verificări şi rapoarte de DLAF, Garda Financiară şi alte instituţii. Unele dintre documentele incriminatoare au fost întocmite în 2009 de adminis-traţia locală, coordonată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, când instituţia era condusă de pesedistul Dan Nica.

Cine este Zeus?

Compania Zeus SA apare şi în dosarul de corupţie „Trofeul Calităţii" în care este judecat Adrian Năstase. Fostul premier este acuzat că s-ar fi folosit de „influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid" în organizarea unui simpozion cu scopul strângerii unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială la care urma să participe.

PSD a pichetat sediile PDL

Membrii PSD din mai multe oraşe mari ale ţării au pichetat azi sediile de partid ale PDL, în semn de protest faţă de „abuzul politic" pe care partidul de guvernământ l-ar fi exercitat în cazul arestării preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Liderii marcanţi ai PSD s-au deplasat la Piteşti, unde au pichetat sediul PDL din localitate. Grupul de protestatari, printre care s-au numărat Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Adrian Severin, Nicu Bănicioiu şi Robert Negoiţă, a fost condus chiar de către Victor Ponta şi Adrian Năstase. Ei au scandat „Jos Băsescu", iar Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că „Băsescu va trebui să stea în locul lui Nicolescu în închisoare" şi că „Băsescu şi Boc sunt răul acestei ţări". La rândul lui, Marian Vanghelie le-a atras atenţia colegilor săi de partid că, dacă nu iau atitudine, „le va veni rândul", deoarece Traian Băsescu îi va lua în vizor „unul câte unul".

Constantin Nicolescu este astăzi la închisoare - este trimis de fapt în spital şi familia lui este afectată, sănătatea lui este distrusă, pentru că a muncit ani de-a rândul pentru ca dumneavoastră aici şi noi toţi, de fapt, să putem să rezolvăm ceva, aşa cum s-a mai reuşit, cu greu, printre picături, cu bani puţini care au fost daţi aici în judeţ, pentru că nu făcea parte din gaşca lui Traian Băsescu, a celor de la PDL." ADRIAN NĂSTASE Preşedinte CN al PSD


VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
142 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
60. PDL = PSD 21:47 | 3 Februarie
Balaur
Modul de operare al celor de la PSD este identic cu modul de operare al celor de la PDL in ceea ce priveste acordarea contractelor de achizitii publice, sustinerea campaniilor electorale
Diferenta intre cele doua tabere este ca cei de la PDL sunt mai deschisi, dar mult mai agresivi, lupii mai tineri.
59. vai de noi ! 16:23 | 3 Februarie
marin/cel
corb la corb ,nu/si scoate ochii.dar flota unde/o fi naufragiat?
58. Atacul este cel mai eficient, 11:29 | 3 Februarie
acvila
mod de a te apara, cand porti in "carca" fapte ilegale de care odata trebuie sa dai socoteasla Justitiei. Si cum se procedeaza ? Ca in cazul de fata. Acuzi in dreapta si stanga si strigii "hotii" prideti hotii" acuzand ba pe Dl. Basescu, ba Justitia, ba pe procurori s.a.m.d. Deci se face intimidare si descurajare, in loc sa ai incredere in Institutiile Statului, si sa le ...
57. surprizele din cazul nicolescu (documente) 08:56 | 3 Februarie
potirniche gheorghe
sper sa traiesc si clipa cand o sa l vad si pe domnul bombonel si clica lor de hoti la zdup.
-tare prosti ne cred dinsii pe noi cei de rand.
56. Frumos comentariu 06:34 | 3 Februarie
Romulus O
 
Scris de ionescuion37
Avocata lui Constantin Nicolescu: Chiar daca el a comis acele fapte, nu trebuia arestat. Sa tinem cont de cat bine a facut pentru judetul Arges. /
Aceasta sustinere miloasa imi aminteste cum conationalii lui Pablo Escobar- regele drogurilor din Columbia - cel care a facut o avere de 10 miliarde de dolari din producerea si vanzarea 'otravii albe', il jeleau pe "rege cand a fost ucis de "criminala" ...
 
Cred ca am vazut si eu un documentar despre Regele Drogurilor si nu se putea comentariu mai exact. Si multi alti mari dihanii ale istoriei sint considerate la fel: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Ceausescu, Tepes etc
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

Apartament in Colentina
garsoniera
Zona: Colentina
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI