11.2 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialUPDATE. Comisia Juridică aprobă cererea DNA privind documentele ASF. Ponta: Guvernul s-a...

UPDATE. Comisia Juridică aprobă cererea DNA privind documentele ASF. Ponta: Guvernul s-a rugat de DNA să dea actele

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, solicitarea DNA de a pune la dispoziţia procurorilor o serie de documente în legătură cu ASF.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat marţi că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a confirmat că în cursul zilei de miercuri va trimite toate documentele solicitate de procurori referitoare la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Vrem să verificăm, la finalul zilei, dacă instituţiile cărora li s-au solicitat astfel de documente ne-au transmis documentele. Domnul preşedinte Zgonea mi-a confirmat astăzi că urmează ca, în cursul zilei de mâine (miercuri, n.r.), să primim toate documentele care au fost solicitate. O să verificăm în cursul zilei dacă toate instituţiile ne-au transmis astăzi documentele”, a spus Codruţa Kovesi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că Biroul Permanent a solicitat DNA o derogare, pentru a trimite documentele privind ASF în 24 de ore, conform Mediafax.

„Parlamentul va acţiona întotdeauna transparent pentru a răspunde solicitărilor instituţiilor din România. Toate documentele vor fi trimise DNA în următoarele 24 de ore, procedurile administrative ne obligă pe noi să dăm o dispoziţie secretarului general, să avem un reprezentant legal al Parlamentului care duce aceste înscrisuri oficiale, conform CPP, noi suntem obligaţi”, a afirmat Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent

El a adăugat că a fost mandatat de Biroul permanent să discute cu Ministerul Public în legătură cu această comunicare între instituţii, astfel încât deputaţii să nu fie acuzaţi de lipsă de transparenţă, iar Ministerul Public să-şi respecte obligaţiile constituţionale.

„Am primit un mandat din partea Biroului Permanent să aprofundăm dialogul cu Ministerul Public, astfel aceste chestiuni de comunicare să fie stabilite, fără ca noi, deputaţii, să fim acuzaţi de lipsă de transparenţă, iar, pe de altă parte, şi Ministerul Public să-şi respecte obligaţiile constituţionale”, a adăugat Zgonea.

El a arătat că documentele nu pot fi transmise „de pe o zi pe alta”, deoarece există proceduri care trebuie respectate şi, ca urmare, acestea vor fi trimise până miercuri la ora 12.00, în loc de marţi ora 12.00, când a solicitat DNA.

„Nu putem să ne încadrăm în acest termen, dar vom cere o derogare în scris”, a mai spus Zgonea.

–

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Executivul ”s-a rugat” de DNA să le dea actele privind ASF, conform Mediafax.

„Noi le-am dat deja de la Guvern. Guvernul a pus la dispoziţie, noi, de fapt, de o săptămână ne-am tot rugat de cei de la DNA să le dăm documentele, ca să vadă şi dânşii despre ce e vorba”, a spus Ponta.

–

Comisia Juridică aprobă cererea DNA privind documente legate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei, conform B1 TV.

Comisia juridică s-a întrunit, marţi dimineaţă, la ora 8.00, pentru a discuta solicitarea DNA, în condiţiile în care procurorii ceruseră ca documentele să le fie puse la dispoziţie până la ora 12.00.

Comisia a decis în favoarea solicitării DNA, cu majoritate de voturi.

Decizia Comisiei juridice va fi transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Procurorii DNA au cerut, luni, Parlamentului şi Guvernului, în dosarul Carpatica, mai multe documente legate de OUG despre care există suspiciunea că ar fi fost emisă pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica, conform Mediafax.

Citeşte şi: DNA cere documente despre funcţionarea ASF. Senatul: Solicitarea nu respectă uzanţele

Documentele solicitate vizează Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale, prin care s-ar fi urmărit protejarea intereselor firmei de asigurări Carpatica.

Procurorii DNA au transmis adrese Parlamentului şi Guvernului la sfârşitul săptămânii trecute, iar „termenul limită” de predare este marţi, solicitările fiind făcute în acord cu prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală.

În 16 octombrie 2013, Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de urgenţă, reducerea componenţei Consiliului ASF de la 11 la 9 membri, deşi prevederea fusese inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.

Concomitent, Ministerul Finanţelor Publice a publicat la secţiunea transparenţă decizională a paginii web a instituţiei proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Documentul stabilea, printre altele, că membrii Consiliului ASF trebuie să îndeplinească şi condiţia de a avea o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă.

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară Daniel Tudor anunţa atunci că nu va mai candida pentru această funcţie din motive personale şi ca urmare a unei posibile incompatibilităţi cu statutul de senator al soţiei, Doina Tudor.

Premierul Victor Ponta declara, la sfârşitul lunii ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Procurorii DNA ar susţine, conform presei, că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru a introduce un criteriu de incompatibilitate care să îl îndepărteze pe un vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, în urma influenţei altui membru al conducerii ASF, Marian Mîrzac, care ar fi urmărit să protejeze astfel interesele firmei de asigurări Carpatica, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, fiind indicat drept posibil iniţiator al ordonanţei.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi fostul director general al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, au fost arestaţi preventiv în 29 ianuarie, de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul „Carpatica”. În cazul lui Radu Mustăţea, instanţa a dispus măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit DNA, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Citeşte şi: Mafia de la ASF. După învinuirea soţiei ministrului Finanţelor, DNA l-a pus sub acuzare pe fostul şef al instituţiei, Daniel George Tudor

Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.

Şi soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Citeşte şi: INTERCEPTĂRI. Soţia ministrului de Finanţe implicată în aranjamentele murdare ale lui Carabulea

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai – iunie 2013, Carabulea, Mîrzac şi Mustăţea, împreună cu alte persoane, au constituit o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

„Prin iniţierea, respectiv, constituirea acestui grup infracţional, Carabulea Ilie şi Mîrzac Marian au reuşit, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) faţă de societatea de asigurări deţinută şi controlată indirect de Carabulea Ilie, astfel încât să nu reiasă deficienţe grave. În acest scop, cei doi au recurs la cointeresarea financiară a mai multor funcţionari din cadrul A.S.F. Un alt obiectiv urmărit a fost acela de a menţine societatea, în mod fraudulos, pe o poziţie convenabilă în topul reclamaţiilor privind activitatea acesteia pe anul 2013 şi, implicit, creşterea artificială a gradului de încredere în raport cu potenţialii clienţi”, au arătat anchetatorii.

DNA susţine că Ilie Carabulea l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie în intervalul 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. „Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia societăţii de asigurări deţinute în mod indirect de Carabulea Ilie şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor”, au mai arătat procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, finanţatorul grupării infracţionale constituite, Ilie Carabulea, l-a desemnat ca intermediar în relaţia cu Mîrzac Marian pe Mustăţea Radu, care avea rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă.

Mîrzac, având calitate de membru al Consiliului de conducere al ASF şi atribuţii în sensul supravegherii şi controlului legalităţii funcţionării societăţilor de asigurări, a reuşit să influenţeze concluziile a două controale, să coopteze diverşi funcţionari cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul ASF în grupul infracţional constituit şi să divulge informaţii care nu erau destinate publicităţii în scopul favorizării societăţii de asigurări, susţin procurorii DNA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă