Actualitate
 
UPDATE: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la şase luni de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă
3 Februarie 2012
Sorin Ovidiu Vîntu (Foto: Departamentul Foto Bucureşti)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1325 VIZUALIZARI | COMENTARII  15

UPDATE: În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Cezar au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011, iar în 16 iunie eliberaţi de o instanţă a Tribunalului Bucureşti, care a motivat hotărârea prin faptul că "notorietatea negativă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, în lipsa unor condamnări definitive pentru faptele imputate, nu-l poate priva de dreptul legitim de a fi liberat provizoriu în cursul procesului penal, iar măsura arestului preventiv nu numai că nu se mai justifică, dar este şi excesivă", relatează Mediafax.

În 8 noiembrie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat preventiv iar, alături de alte nouă persoane, printre care şi Liviu Luca, într-un alt dosar, cel privind delapidarea Petromservice.

Vîntu şi ceilalţi inculpaţi în acest dosar au fost eliberaţi din arest în acest dosar, în 14 noiembrie 2011, de un complet de trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii au susţinut, în motivarea deciziei de eliberare, că arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a celorlalte persoane cercetate în cazul delapidării Petromservice ar fi dus la situaţia absurdă în care ar fi reprezentat pericol în acest caz, dar nu şi în celelalte dosare în care sunt acuzaţi.

Într-un alt dosar, Vîntu este judecat pentru favorizarea fostului director Gelsor, Nicolae Popa, adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011, după mai bine de zece ani de la prăbuşirea Fondului Naţonal de Investiţii.

Citeste si Culisele şantajului lui SOV

Vîntu către Ghiţă: "Dacă am strâns puţin din pinteni ţi-ai dat duhul"

AUDIO. Vîntu: Am împuşcat sute de racheţi. Sute, nu zeci. Şi când spun împuşcat, mă refer la propriu

Vîntu către Ghiţă: "Ştii cine îi va lua gâtul lui Băsescu? Udrea!"

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare, iar Ion Ilie Cezar la cinci luni, în dosarul în care au fost judecaţi pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, potrivit unei decizii a Judecătoriei sectorului 1, relatează Mediafax.

Decizia poate fi contestată la Tribunalul Capitalei.

În 23 mai 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată, în stare de arest, pentru şantaj, de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

Concret, constrângerea a fost realizată de către inculpaţi, prin ameninţarea cu uciderea părţii vătămate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
20 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
15. Ghita 21:17 | 3 Februarie
ion
 
Scris de gigi47
Justitia chiar este oarba!!!! Cum o sa stea 6 luni la puscarie pentru mai nimic !! Mai zic, daca, de foame, fura o gaina !? Dar el avea de toate ! Saracul om, tot bogatii trag....
 
Urmezi tu la rind dle Ghita.Nu te bucura inca.Cade Basescu si esti fiul ploii.
14. @ 12. Intarata i drace ... vasilescu radu 20:24 | 3 Februarie
xCucusong
"...cand se va schimba puterea sa vaneze si pe cei din prezent ..."
-Cu cine sa-i schimbi? Cu USL?
-Inca nu avem un partid incoruptibil sau cel putin acceptabil.
-Eu propun desfintarea partidelor si alegerea dregatorilor pe criterii de buna purtare.
-Acum, cu ajutorul modern de inregistrare a faptelor si a ce zici sau scri, se poate selecta pleava de graul ...
13. si ce dace e condamnat? 18:59 | 3 Februarie
gaga
NU sariti in sus de bucurie, condamnat la 6 luni nu inseamna ca o sa stea zdup 6 luni. Mogul "condamnat" nu inseamna nimic in Romania. Totu-i relativ cind ai parale si relatii...
12. Intarata i drace 18:51 | 3 Februarie
vasilescu radu
Fata de ce a facut acest individ cel putin dubios,la f. multi ani de puscarie.Trebuie deschisa cutia Pandorei,cand se va schimba puterea sa vaneze si pe cei din prezent,si asa se face putintica curatenie.Dar slabe sperante ca vor face careva puscarie real.
11. CU O FLOARE NU SE FACE PRIMAVARA 18:25 | 3 Februarie
VESTA
CÂND O SA-I IA - VÂNTU - PE TOTI...INCLUSIV PE AVOCATI SI JUDECATORI.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI