24.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialAntonescu: Nu voi conduce şedinţa Camerelor, decizia de alegere la senat nu...

Antonescu: Nu voi conduce şedinţa Camerelor, decizia de alegere la senat nu a apărut încă în MO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că şedinţa reunită a Camerelor legislative va fi reluată, dar că el nu va conduce această şedinţă, chiar dacă a fost ales preşedinte al Senatului, pentru că decizia nu a apărut în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.

El a precizat că Biroul Permanent al Senatului a decis ca vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru să reprezinte la prezidiu acest for legislativ.

„În acest moment se va relua, după pauza de consultări, şedinţa Camerelor reunite. Nu voi conduce eu pentru că, deşi am fost ales în calitatea de preşedinte al Senatului, nu a apărut acest lucru încă în Monitorul Oficial şi, ca atare, calitatea complet oficială nu poate fi exercitată. Biroul Permanent al Senatului l-a delegat, într-o şedinţă care a avut loc după alegerea mea, pe domnul vicepreşedinte al Senatului Ioan Chelaru, ca să reprezinte Senatul în prezidiul acestei şedinţe a Camerelor reunite”, a spus Crin Antonescu.

Cele mai citite

Putin conduce Rusia spre „haos”, afirmă un politician anti-război

Într-un oraș aflat în apropiere de Moscova, unde își desfășura campania electorală împotriva războiului, Boris Nadejdin și-a petrecut săptămâna analizând ce ar trebui să...

Guvernul pregătește Strategia pentru o mai bună reglementare 2026-2034, axată pe transparență și fundamentarea deciziilor

Guvernul a discutat, joi, în primă lectură, proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei pentru o mai bună reglementare 2026-2034, document prin care Executivul își...

Zi decisivă în cazul tragediei de la podul Morandi. Instanța pronunță verdictul, după aproape opt ani de la dezastru

Procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani și patru luni și 18 ani și șase luni pentru cele mai grave fapteJustiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă