Actualitate
 
MARAMUREŞ. Valoarea proiectului este de 60 de milioane de euro
Cartier ţigănesc în Baia Mare
16 Ianuarie 2012
Mulți dintre țiganii băimăreni locuiesc în condiții improprii
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
257 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
"Proiectul-pilot pe care intenţionăm să-l implementăm are componenta de locuire, de mică industrie şi servicii, precum şi componenta socială, adică şcoli, grădiniţe, terenuri de sport, magazine şi alte obiective care să permită funcţionarea comunităţii în condiţii decente"
Bogdan Gavra,
şef al Serviciului Public de Asistenţă Socială, Primăria Baia Mare

Primăria municipiului Baia Mare va investi aproape 60 milioane de euro pentru construcţia unui cartier destinat ţiganilor care acum trăiesc în zonele periferice oraşului. Investiţia va fi făcută în câteva tranşe. Primăria municipiului Baia Mare speră să atragă o parte din banii necesari construirii cartierului social pentru ţigani din fonduri europene, guvernamentale şi alte resurse. Totodată, autorităţile speră că vor începe lucrările în primăvară.

"Specialiştii primăriei au identificat trei zone de dezvoltare a unor locuinţe sociale în mediul urban. Reprezentanţi de la Uniunea Europeană şi Fundaţia Soros au solicitat ca pe lângă aceste trei zone, să mai avem o zonă - încă neidentificată - în mediul rural, astfel încât persoanele care solicită locuinţe sociale să aibă patru variante de relocare. Avem înregistrate deja 3.000 de solicitări pentru locuinţe sociale iar primăria va construi în cele trei zone cel puţin 1.000 de locuinţe sociale. Proiectul-pilot pe care intenţionăm să-l implementăm are componenta de locuire, de mică industrie şi servicii, precum şi componenta socială, adică şcoli, grădiniţe, terenuri de sport, magazine şi alte obiective care să permită funcţionarea comunităţii în condiţii decente", a declarat şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Baia Mare, Bogdan Gavra.

Câţi ţigani sunt în Baia Mare

În municipiului Baia Mare, locuiesc oficial 2.000 de ţigani, iar autorităţile locale au estimat că numărul acestora a ajuns la 10.000. În limbaj oficial, ţiganii sunt denumiţi romi, însă mulţi dintre ei resping această denumire, pe care o consideră artificială.

 

 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
108
Simply do your homework but also inquiry significantly Chanel Handbags promising prior to your purchase. ...
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI