Actualitate
 
Clinica TBC se cosmetizează
17 Martie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
553 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Medicul-şef al instituției, dr. Ema­noil Vasiliu, a declarat că lucrările vor fi finalizate în termen de 24 de luni. Fondurile vin prin intermediul unui proiect european. "Vor fi investiți 822.000 de euro în partea de imagistică, 994.440 de euro în laborator, 3.300 de euro pentru recoltări spută. În total, este vorba despre o investiție care se ridică la suma de peste 3,2 milioane euro", a precizat el. În momentul de față, clinica se află într-o continuă stare de degradare: sediu vechi, aparatură veche. Aceasta este imaginea de ansamblu a respectivei unități sanitare. Ultimele lucrări de renovare ale clădirii au avut loc în urmă cu aproximativ cinci ani. La acea dată, actualul sediu al TBC-ului a fost cârpit pe ici-colo şi a beneficiat de o mână de var. Dr. Vasiliu spune că laboratorul de analize va fi dotat la standarde europene şi că vor avea un aparat computer-tomograf nou, dar şi două aparate radiologice digitale. În momentul de față, cadrele medicale sunt nevoite să se descurce cu un aparat de ra­diologie din anul 1954.
VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI