18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCluj. Protest împotriva gazelor de șist

Cluj. Protest împotriva gazelor de șist

Câteva zeci de persoane au participat, duminică, la Cluj-Napoca la un miting împotriva exploatării gazelor de șist. Participanții la mitingul de la Cluj au spus că sunt îngrijorați de impactul pe care exploatarea acestor hidrocarburi îl are asupra mediului înconjurător și afirmă că astfel ar fi otrăvite pământul și apa. ”Am văzut care au fost consecințele exploatării gazelor de șist în Statele Unite. Noi avem nevoie de educație, nu să ne vindem ieftin resursele naturale. Cred că tehnologiile care sunt disponibile în prezent nu sunt destul de sigure pentru a exploata gazele de șist”, a spus unul dintre participanți.
Mitingul a avut loc în Piața Unirii. La această manifestație au participat inclusiv câțiva britanici, francezi și americani care se aflau întâmplător prin Cluj și care au dorit să își manifeste în acest fel solidaritatea cu ecologiștii români. ”Noi suntem împotriva oricăror tehnologii care afectează mediul înconjurător, indiferent dacă ele sunt utilizate în Statele Unite ale Americii, în Polonia sau în România. De aceea, când am văzut că oamenii protestează împotriva gazelor de șist, am decis să ne alăturăm și noi”, a spus un britanic care a protestat ieri la Cluj.  

 

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă