7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialCNS: Administraţiile din secuime să boicoteze legea arborării steagurilor proprii

CNS: Administraţiile din secuime să boicoteze legea arborării steagurilor proprii

Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a făcut, vineri, un apel public către administraţiile publice locale din secuime şi către secui, în legătură cu iniţiativa legislativă a PSD care reglementează aprobarea, arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, ca simbol local, informează Mediafax.

Izsak Balazs consideră că prin acest proiect de lege se doreşte, de fapt, limitarea dreptului de a folosi liber steagul secuiesc, având în vedere că dacă Parlamentul ar adopta proiectul, unităţile administrativ-teritoriale vor putea arbora doar steagurile proprii pe sedii şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

Preşedintele CNS a spus că în ultimii ani atacurile prefecţilor împotriva steagului secuiesc nu au avut succes întrucât nu a existat o lege care să interzică arborarea acestui simbol, iar acum autorităţile române vor să schimbe acest lucru.

În consecinţă, CNS cere ca nicio administraţie locală din secuime să nu accepte acest proiect de lege şi, în cazul în care va fi adoptată de Parlament, atunci să boicoteze "prin neaprobarea unui steag propriu".

De asemenea, Izsak consideră drept răspuns la proiectul de lege al PSD, că trebuie iniţiată o mişcare în apărarea simbolurilor secuieşti, în sensul ca stema "Ţinutului Secuiesc" să fie purtată pe haine, telefoane mobile, maşini, iar steagul secuiesc să fie arborat pe instituţiile publice, case particulare şi în curţile localnicilor din zonă.

Un grup de 42 deputaţi PSD, printre care Victor Ponta şi Liviu Dragnea, au iniţiat o propunere legislativă care reglementează aprobarea, arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii, ca simbol local.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă