8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFebra referendumurilor cuprinde Constanţa

Febra referendumurilor cuprinde Constanţa

În judeţul de la malul mării circulă o adevărată „molimă” a referendumurilor care se vor desfăşura concomitent cu alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Astfel, pe lângă cele două consultări pe care autorităţile locale din Mangalia şi Limanu le vor avea cu cetăţenii în problema gazelor de şist, şi aleşii locali ai comunei Mihail Kogălniceanu au decis, la începutul acestei săptămâni, să-şi întrebe concetăţenii cu privire la transformarea grupurilor sociale Ceres şi Sibioara în sate. Conform declaraţiei primarului din Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, în cele două comunităţi trăiesc în jur de 900 de suflete, dar oamenii, deşi plătesc impozite şi taxe precumcei din localitatea Mihail Kogălniceanu, nu beneficiază şi de aceeaşi infrastructură şi aceleaşi condiţii ca „în centru”.

Mai exact, în cele două grupuri sociale lipsesc reţeaua de canalizare, dar şi cea de gaze iar cât despre infrastructura rutieră, dacă cei din Ceres sunt la DN, cei din fosta fermă a partidului de la Sibioara au drumurile franjuri, neasfaltate de pe vremea lui Ceauşescu. „Dacă vor avea statut de sat, vom putea accesa fonduri pentru reţeaua de apă şi canalizare, dar şi pentru drumuri.

Acum acestea nu sunt nici cartiere, nici sate. Statutul lor este de grup social”, ne-a explicat primăriţa, care susţine că mai mult de jumătate din locuitorii comunei au semnat că sunt de acord cu organizarea referendumului. Ar urma apoi, după referendum, avizul Instituţiei Prefectului Constanţa şi promovarea unei hotărâri de Guvern. „Sperăm ca până în luna martie cele două grupuri sociale să primească statutul de sat”, a mai spus Belu.  

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă